Aplicația Bright Sky RO oferă asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice, persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care sunt îngrijorate pentru o astfel de persoană. Ghidul care detaliază tipurile de abuz este cea mai accesată funcție din aplicație. În perioada ianuarie – septembrie 2022, în România au fost emise 9.771 de ordine de protecție provizorii, cu 20% mai multe față de primele 9 luni ale anului trecut. Cea mai mare pondere în sfera violenței domestice o au faptele de „lovirea sau alte violențe”, urmate de „amenințare”.

Peste 10.000 de români se protejează de violența domestică și folosesc activ aplicația Bright Sky RO. De la lansare și până în prezent, aplicația a fost utilizată de aproape 32.000 de ori, de românii care sunt victime ale violenței domestice sau de către cei care aleg să raporteze astfel de situații.

Secțiunea în care sunt explicate formele de abuz este cea mai utilizată din cadrul aplicației.

Fenomenul violenței domestice rămâne în creștere pe teritoriul țării noastre – în perioada ianuarie – septembrie 2022, în România au fost emise 9.771 de ordine de protecție provizorii, cu 20% mai multe față de primele 9 luni ale anului trecut, arată datele Poliției Române.

Bright Sky RO este singurul instrument digital gratuit care vine în sprijinul victimelor violenței domestice din România. Aplicația fost lansată de Fundația Vodafone România, în parteneriat cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii), Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania, în luna mai 2020.

De la momentul lansării, aplicația a fost descărcată pe 10.544 de terminale, având în acest moment 10.000 de utilizatori unici – victimele directe ale abuzurilor, dar și cei care cunosc un astfel de caz și caută sprijin, vor să se informeze. 

Din mai 2020 și până în prezent, Bright Sky RO a fost folosită de 31.689 de ori.

Cele mai accesate funcții ale aplicației sunt :

1.  Ghidurile – cu 13.265 de accesări. Cea mai utilizată rubrică din această secțiune este ghidul despre formele de abuz și cum le recunoaștem, cu 3.690 de accesări;

2.  Chestionarul de evaluare a siguranței  într-o relație –  11.138 de accesări;

3.  Funcția de căutare a celui mai apropiat serviciu de asistență și suport – 4.608 accesări.

„Prevenirea violenței domestice constituie o prioritate a Poliției Române. Aplicația Bright Sky RO oferă informații utile atât victimelor, cât și specialiștilor în domeniu. În plus, aceasta permite stocarea și protejarea probelor, în eventualitatea unui viitor demers juridic. Recomandările preventive vizează toate formele de abuz și sunt ușor de accesat pentru toți cei care vor să ajute sau să iasă dintr-o situație de risc”, a declarat comisar-șef de poliție Stănică Sorin – Directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

„Bright Sky RO are o puternică latură de educare, de conștientizare a problemei și de informare, îndrumare. Victima află, concret, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze, atunci când decide să iasă dintr-o relație abuzivă. Mai mult de atât, victima găsește aici sprijin direct la autorități și servicii de asistență. Aplicația poate fi ștearsă și reinstalată, ori de câte ori este nevoie, fără să se piardă nicio informație.”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

Bright Sky RO permite apeluri rapide către servicii de asistență. De la lansare, 319 persoane au sunat la 112 și au găsit sprijin, direct prin intermediul aplicației. Funcția „Jurnalul meu”, prin care pot fi trimise poze, video-uri sau fișiere audio în mod sigur, fără riscul de a fi vizualizate de alte persoane, a fost utilizată de 637 de ori. Materialele încărcate aici pot să fie folosite ulterior, ca dovezi, pentru a documenta abuzurile în fața organelor de anchetă sau în instanțele de judecată.

Potrivit datelor Poliției Române, la nivelul țării noastre, în primele 9 luni ale acestui an, cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor din sfera violenței domestice o au faptele de „lovirea sau alte violențe” – 63%, urmate de ,,amenințare” – 12% și „abandon de familie” – 10%.

Reamintim că, începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică este funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție.

Bright Sky Ro este disponibilă, gratuit, în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară.

 

Articolul precedentDesfășurau activități de pază și securitate fără a avea atestat profesional
Articolul următorSimulări de intervenție în situații de urgență