Candidatul ProRomânia spune că partidele de dreapta ar trebui să susțină candidatura sa la primăria Brăila

Candidatul ProRomânia la primăria municipiului Brăila, fostul deputat Dorin Silviu Petrea a spus într-o conferință de presă că nici un candidat de dreapta nu va putea câștiga alegerile în fața actualului primar PSD, Marian Dragomir. Acesta s-a autopropus ca și candidat al ProRomânia susținut și de o alianță electorală a partidelor de dreapta, PNL, USR. PLUS și PMP. 

Oferta făcută de Dorin Petrea în numele Pro România vine în contextul în care partidele de dreapta nu și-au anunțat încă un candidat la alegerile locale, care vor avea loc pe 27 septembrie. Acesta a spus că el este capabil să adune voturi și de pe partea dreaptă, dar și pe partea stângă a eșicherului politic local. Coordonator al organizației municipale a ProRomânia, Petrea spune că fără partidul din care face parte partidele de dreapta nu vor putea să ajungă la guvernare pe plan local. Acesta este convins că la alegerile locale partidul său va obține un scor din două cifre și va fi cu 3-5% peste media la nivel național.

”Suntem dispuşi la discuţii şi la negocieri pe tot ce înseamnă primăriile din judeţul Brăila. Am acordul domnului coordonator judeţean, Cosmin Ionuţ Răzmeriţă, şi vom avea discuţii pe tot ce înseamnă primărie în judeţul Brăila. Sunt convins că sunt multe localităţi în care PNL nu va putea să îşi menţină actualii primari şi nici nu va putea să impună alţii fără ajutorul ProRomânia. Vor să intre şi să aibă majoritatea şi primari în anumite localităţi din Brăila? Asta ar putea să o facă numai dacă vor face alianţă cu noi şi vor susţine propunerea noastră”, a mai completat Petrea.

Dorin Silviu Petrea a fost ales deputat UNPR în 2012, iar la alegerile locale din 2016 a candidat din partea PSRO, pentru ca la alegerile parlamentare din același an să candideze pentru un nou mandat de deputat din partea PRU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.