Cătălin Boboc, despre bugetul de stat: ”Buget bazat pe indicatori umflați ca în raportările comuniste!”

 

Fost senator de Brăila, Cătălin Boboc a făcut declarații cu privire la construirea bugetului de stat pe 2019. Liberalul consideră că indicatorii sunt atât de umflați încât îl duce cu gandul la raportările comuniste.

Guvernanții au fiert zilele astea, în încercarea de a construi un proiect de buget pentru 2019. Concluziile nu sunt optimiste. S-a nascut, cu greu, un buget bazat pe indicatori umflați ca în raportările comuniste, conceput să întrețină aparatul greoi de stat și de partid în dauna dezvoltării și a economiei reale”, a atras atenția Cătălin Boboc.

Liberalul a precizat faptul că actualul buget este bazat pe consumul de mărfuri importate de la alții, nu de stimulare a producției proprii. În plus, actuala guvernare nu aduce nicio relaxare fiscală sau sprijin pentru IMM-uri.

Ca om de afaceri care se confruntă zilnic cu lipsa de predictibilitate în mediul economic românesc, dar şi în calitate de liberal, constat că deciziile actualului guvern pun în pericol stabilitatea capitalului românesc. Este suficient să ne uităm că sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, pe care se sprijină o economie sănătoasă, nu va mai primi 0,4% din PIB pentru finanţarea programelor de dezvoltare și a măsurilor de sprijinire a înfiinţării de noi IMM-uri, așa cum prevede legea. Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comert și Antreprenoriat are un buget diminuat cu 28,9% față de 2018, ceea ce va însemna că programele de susținere a IMM sunt puse în pericol. Este clar că politica PSD-ALDE continuă să fie a consumului de mărfuri importate de la alții, nu de stimulare a producției proprii, prin care se aduce plus-valoare și se creează locuri de muncă. Avem nevoie de relaxare fiscală, de predictibilitate legislativă și fiscală, de posibilitatea de accesa cu ușurință credite pentru dezvoltare.

Poate că sunt subiectiv și politizez discuția, dar România are nevoie, cu certitudine, de politici liberale care să stimuleze dezvoltarea și nu de politici populiste propuse de partidul stat!”, a declarat liberalul Cătălin Boboc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.