Cea mai categorică victorie obținută de HC Dunărea Brăila în această ediție de campionat

După o serie de 4 înfrângeri consecutive în Liga Florilor, handbalistele de la HC Dunărea Brăila s-au trezit din adormire și au reușit o victorie la scor în fața celor de la SCM Craiova, scor 28-18 (10-7), cea mai categorică victorie obținută în acest sezon competițional de echipa pregătită de Neven Hrupec. Înfrângerea cu CSU Cluj se pare că nu le-a demoralizat pe handbalistele de la Brăila, care au reușit să învingă clar o echipă care avea nevoie de puncte penru a evita barajul de menținere/promovare în Liga Florilor. 

Craiova a început mai bine și a condus cu 1-3 în minutul 5, dar Brăila a revenit și în minutul 10 conducea cu 5-3. Craiovencele au marcat următorul gol abia în minutul 13, iar în minutul 23 au egalat la 7. Brăila a marcat apoi de 3 ori fără să primească gol și la pauză conduceau cu 10-7. 

Brăila a continuat în debutul reprizei a doua seria bună și a marcat alte 3 goluri fără să primească gol în doar două minute. Zamfir a marcat pentru Craiova, pentru ca apoi Czeczi de două ori și Dache au mărit diferența la 8 goluri, scor 16-8 în minutul 36. În minutul 57 Epureanu a marcat pentru 25-16, iar cea mai mare diferență s-a înregistrat la finalul meciului, 28-18, după două goluri marcate de Safta și Coteț.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Dache -6 goluri, Kanaval -5, Czeczi -4, Zamfirescu -3, Udriștioiu -3, Safta -2, Tiron -2, Milic -1, Epureanu -1, Coteț -1. 

Luni, 24 mai, de la ora 13.00, HC Dunărea va juca restanța din etapa 21, cu Minaur Baia Mare.

După etapa a 27-a, HC Dunărea a acumulat 37 de puncte și se află pe locul 8

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.