Cine sunt parlamentarii de Brăila

Biroul Electoral Central a distribuit, astăzi, luni, 14 decembrie 2020, toate mandatele de parlamentar. Astfel, după distribuirea iniţială şi apoi redistribuirea voturilor rămase, judeţul Brăila va fi reprezentat de 7 parlamentari, 2 senatori și 5 deputați. PSD va avea un senator și 3 deputați, PNL va avea un deputat, iar AUR va avea un senator și un deputat.

În Senat, Brăila va fi reprezentată de Ion Rotaru, de la PSD, aflat la al patrulea mandat și câteva luni. Rotaru a ocupat prima dată fotoliul de senator în 2008, când l-a înlocuit pe Aurel Simionescu, ales primar al Brăilei. Apoi a mai fost ales de 4 ori, în 2008, 2012, 2016 și 2020. Al doilea mandat de senator va fi ocupat de reprezentantul AUR,  Andrei Hangan, de formație inginer. Hangan a participat la construcția de la zero a unei vinării cunoscute din Orhei, este antreprenor și  administrează două restaurante cu mâncare tradițională românească.

În Camera Deputaților, PSD îi trimite pe Florin Mircea, care în actualul mandat a prins doar un an în Parlament, el înlocuindu-l pe MIhai Tudose, în toamna lui 2019. Nicu Niță a câștigat al doilea mandat de deputat, iar George Adrian Paladi este ”boboc” în Parlament, după ce a fost prefect. Alexandru Popa este și el debutant în Parlament, el fiind și singurul reprezentant pe care PNL Brăila l-a trimis în Parlament în legislatura 2020-2024. Al cincilea deputat va fi reprezentantul AUR, Ciprian Ciubuc, de profesie inginer, în prezent antreprenor și specialist imobiliar pentru segmentul rezidențial. În 1899, străbunicii lui Ciubuc, greci la origine, viticultori în Brăila, pleacă în Basarabia, unde pun bazele unei plantații de viță de vie.   

Sursa: Realitatea de Braila