„Citadele muzicale” la Palatul „Lyra” Brăila

Duminică, 20 octombrie 2019, de la ora 18:00, în Sala de Concerte „Dr. Nicu Teodorescu” din Palatul „Lyra” Brăila, Filarmonica „Lyra-George Cavadia” Brăila, în parteneriat cu Asociatia „Pro Valores” București, îi așteaptă pe iubitorii muzicii la recitalul la harpă susținut de Maria Bîldea, din ciclul „Citadele muzicale”.

În program vor fi prezentate lucrări de: Jean Philippe Rameau, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Bedrich Smatana, Frederic Chopin, Claude Debussy.

Maria Bîldea s-a născut în București și a început să studieze harpa la 8 ani, la Liceul de Muzică George Enescu. La 12 ani susținea deja primul recital iar la 18 ani a susținut primul concert ca solistă la Ateneul Român.

După absolvirea Academiei de Muzică din București, în 1986, a obținut postul de prim harpist la Orchestra Simfonică de Stat din Ploiești. În 1988 a fost invitată în Grecia de Orchestra de Stat Thessaloniki. Maria Bîldea a fost membră a orchestrei din Salonic până în 1990 după care a plecat la Atena, invitată de către Manos Hatzidakis, și angajată la Orchestra of Colours.

Din 1993 este și prim harpist la National Symphony Orchestra of the Hellenic Radio and Television. Maria Bîldea a înființat, în 1988, prima clasă de harpă la Thessaloniki State Odeion (Conservatorul din Salonic), iar în 1992 la Athenaum Odeion (Conservatorul din Atena). A concertat cu cele mai mari orchestre din Romania și din Grecia, a susținut recitaluri și master classes în România, Serbia și Franța, Marea Britanie, Germania, Canada, SUA, Spania, Cipru, Slovenia și în Grecia, la siturile arheologice din Atena.

De-a lungul carierei a colaborat cu Sir Neville Marriner, Michel Plasson, Vangelis, Horia Andreescu. A interpretat muzica de Eleni Karaindrou pentru filmul „Dust in time”, împreună cu soțul său, violonistul Sergiu Năstasă și „Alexander” (regizor Oliver Stone, muzica de Vangelis).

A fondat și cvartetul „Aeolian Harps” și este membru fondator al „KYKLOS ENSEMBLE”. Participă în orchestra „Armonia Atenea” , interpretând la harpe istorice, înregistrând recent L.v. Beethoven „Die Geschöpfe des Prometheus” cu Decca.

Prețul biletului este de 15 lei. Preț redus pentru pensionari sau elevi: 7,5 lei.

Biletele se găsesc la agenția Filarmonicii Lyra George Cavadia din Calea Călărașilor Nr. 52 (Casa Tineretului) și on-line pe www.blt.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.