Comunicat – Grupare care se ocupa de vânzarea etnobotanicelor, destructurată

La data de 29 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în judeţele Prahova şi Brăila, la persoane implicate în traficul de substanţe psihoactive („etnobotanice”).

Din cercetări a rezultat faptul că, începând cu luna ianuarie 2019, 6 membri ai unei grupării infracţionale ar fi distribuit substanţele psihoactive către diferiţi consumatori de pe raza celor două judeţe. Până în prezent au fost identificate peste 50 de persoane care s-ar fi aprovizionat cu astfel de substanţe, pentru consum, de la membrii grupării.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate aproximativ 330 grame de materie vegetală susceptibilă a reprezenta noi substanţe psihoactive, 2 grame de substanţă solidă sub formă de cristal, 2 grindere, substanţe folosite la prepararea de produse psihoactive (acetonă, diverse cantităţi de ceaiuri de nalbă), ambalaje, bunuri şi diferite ustensile folosite pentru traficul şi consumul de substanţe psihoactive şi 6 telefoane mobile.

În cauză, vor fi audiate 60 de persoane, urmând ca procurorul de caz să dispună măsurile legale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila.

În activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.