Conducea un tractor cu remorcă deși nu a avut niciodată permis de conducere

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volanul unui tractor, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 15.20, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila a oprit pe DJ 212A, un ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă, condus de un brăilean în vârstă de 51 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul nu a obținut niciodată permis care să îi confere dreptul de a conduce autovehicule. Totodată, polițiștii de frontieră au constatat că remorca nu figurează ca fiind înmatriculată sau înregistrată.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.