Conducea un tractor pe drumurile publice deși nu deținea permis de conducere

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a fost depistat în trafic conducând fără a deține permis de conducere.

În data de 13 iunie a.c., în jurul orei 16.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila a oprit în trafic, pe raza localității de frontieră Gropeni, un bărbat din judeţul Brăila, în vârstă de 46 de ani, conducând un tractor.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.