Conducerea USR a validat propunerea de prefect al județului Brăila

Conducerea USR a validat propunerile celor nouă prefecți și 21 de subprefecți care reveneau formațiunii în urma negocierilor din Coaliție.

La Brăila, nominalizarea pentru funcția de prefect este Nicușor Ciocan.

Absolvent de Automatică la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, respectiv Științe Economice la Universitatea „Danubius” Galați și posesor al unui master în Administrarea Afacerilor Internaționale, lucrează de peste 12 ani în domeniul fondurilor europene, atât în administrația centrală, cât și în cea locală. Este manager de proiect în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est și vicepreședinte al USR Brăila.

La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 a candidat pentru Camera Deputaților pe lista Alianței USR-PLUS. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.