Copii din județele Galați și Brăila au primit daruri prin intermediul Fundaţiei „Inimă de copil”

Prin intermediul Fundaţiei „Inimă de copil” şi a celor care le-au venit în ajutor, 717 copiii din comunele Pechea, Cavadinești, Gohor, Furceni, Cosmești și Buciumeni, dar și orașele Galați, Tg Bujor și Tecuci din județul Galați, Vădeni și Jirlău din județul Brăila, din Străoane, Biliești și Vintileasca din județul Vrancea, din Viișoara, Puiești, Coroiești, Grivița, Ivești din județul Vaslui, s-au bucurat până acum să primească în dar: dulciuri, jucării, hăinuțe și încălțări, dar și produse de igienă.

Am ajuns cu vestea bună a Nașterii Pruncului Iisus la copiii pe care îi știam și susțineam, dar și la copiii pe care i-am aflat acum. Peste tot darurile au adus emoție, bucurie, speranță și un Crăciun mai bun! Am dăruit celor mai puțin norocoși, am împlinit visurile și dorințele sincere ale copiilor aflați în dificultate alături de parteneri minunați: Fundația Vodafone România, Phoenix Slag Services, UiPath Foundation, Biserica Creștină Emanuel Galați prin programul Samaritan’s Purse, Șantierul Naval Damen Galați, Romportmet și donatori persoane fizice.” a declarat Anna Burtea, director executiv Fundația Inimă de Copil.

Au contribuit la distribuție personalul organizației și voluntari, cadre didactice și autoritați locale din localitațile implicate, un grup de voluntari studenți din cadrul Facultății de Arhitectură Navală Galați împreună cu șef lucrări dr. ing Florin Teodor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.