Cristian Chirilă este noul decan al Baroului Brăila

Sâmbătă, 11 martie, 102 avocați brăileni, din cei 133 avocați activi ai Baroului Brăila, au participat la alegerea noii conduceri a Baroului Brăila. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Palatului Administrativ Brăila, în prezența decanului de până acum al Baroului, Daniel Prunău, și a lui Paul Vasilache, fost decan, unul dintre cei mai apreciați și experimentați avocați brăileni. Av. Prunău a îndeplinit funcția de decan timp de opt ani (două legislaturi), astfel că, potrivit regulamentelor UNBR, nu a mai putut candida pentru această funcție.

Pentru funcția de decan au candidat patru avocați brăileni: Aurelian Iordan, Cristian Chirilă, Mihăiță Pîrvu și Vasile Cristian, iar pentru cele opt fotolii de consilieri au candidat 22 de avocați. În urma voturilor, câștigător a fost desemnat avocatul Cristian Chirilă, care este noul decan al Baroului de Avocați Brăila pentru următorii patru ani. Cristian Chirilă face parte și din echipa de avocați care desfășoară la Brăila Proiectul ”Fii avocat în școala ta!”.

Consilieri ai Baroului Brăila pentru următorii patru ani vor fi: Florin Alexandru Beliciu, Lidia Nicole Dumitrescu, Cristina Zgîmbău, Nicoleta Ivașcu, Felicia Chirnogeanu, Marian Oprea, Mihaela Stancu și Romeo Răzvan Simici.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.