Cu gândul la barajul de promovare în Liga a 3-a, Viitorul Ianca a pierdut derby-ul ultimei etape

Sâmbătă, 8 iunie, s-au jucat meciurile din ultima etapă din turneul play-off al Ligii a 4-a, competiție organizată de AJF Brăila. Viitorul Ianca a încheiat sezonul cu o înfrângere în fața vicecampioanei Victoria Traian, dar gândul lor este la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a care va avea loc pe 15 și 22 iunie. Nici revelația sezonului de primăvară nu a avut un sfârșit de campionat fericit, cedând în deplasarea de la Șuțești.

Rezultatele înregistrate în ultima etapă din Liga a 4-a:

Victoria Traian – Viitorul Ianca 3-1 (0-0). Viitorul Ianca a deschis scorul în minutul 50 prin Victor Olenic, însă Alin Ciocan a restabilit egalitatea în minutul 55. În minutul 70 același jucător a adus echipa din Traian la conducere, iar George Puia a stabilit scorul final prin golul marcat în minutul 81.

Victoria Traian: Tunea – Păduraru (min. 50 G. Puia), Alin Ion (min. 50 A. Ciocan), I. Buzatu (min. 68 Giol), Păvălache, Orășanu, C. Roșu, C. Ioniță, P. Ghețu, Ad. Zăgan, S. Moroșanu (min. 79 Tudorache).

Viitorul Ianca: D. Jalbă (min. 63 M. Coman) – Al. Cireașă, C. Stănciulescu, G. Vizireanu, F. Bardac, Cr. Pisică, V. Olenic, M. Dima, D. Niculai (min. 20 C. Necoară), I. Matei, E. Ndigwe.

Viitorul Șuțești – AFC Urleasca 4-2 (2-2). Marius Călin a deschis scorul în minutul 4, iar Ioan Șerbănescu a marcat pentru 2-0 în minutul 17. Cristian Pascu a redus din handicap în minutul 27, iar în minutul 35 Adrian Spătaru a marcat golul egalizator, stabilind totodată și rezultatul primelor 45 de minute ale meciului. În minutul 50 Vlad Omer a marcat pentru 3-2, iar în minutul 90+2 Marius Călin a realizat marcat golul de 4-2.

Viitorul Șuțești: Șerban – Zărnescu, Măgăriță, Tureac, M. Vizireanu (min. 61 Fl. Nicolae), M. Călin, I. Ene, I. Șerbănescu, M. Enache, Tiutiu, Vlad Omer (min. 70 M. Coman).

AFC Urleasca: Tudor – Dumitrescu, Ad. Coman, Pîrlog (min. 46 I. Vrânceanu), Dumitrana – I. Văsîi, C. Pascu, G. Costache (min. 65 A. Gagu), C. Ștefan (min. 51 Pârlițeanu) – S. Crăciun (min. 61 Jugănaru), Ad. Spătaru.

Viitorul Ianca a terminat pe primul loc cu 38 de puncte, urmată de Victoria Traian cu 35 de puncte și Voința Vișani cu 24 de puncte. Pe locul 4 a terminat AFC Urleasca cu 22 de puncte, iar pe locul 5 s-a clasat Viitorul Șuțești cu 20 de puncte.

Sâmbătă, 15 iunie, la Ianca, Viitorul Ianca va întâlni în manșa tur a barajului de promovare în Liga a 3-a pe Mausoleul Mărășești, campioana județului Vrancea. Returul va avea loc o săptămână mai târziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.