Cu permisul suspendat, depistat băut la volan

La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din județul Brăila, în timp ce conducea un vehicul, pe raza localității Scorțaru Vechi.

Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul are permisul de conducere suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, precum și cea de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.