Cu un om mai puțin aproape o oră, Sportul Chiscani a pierdut la limită meciul cu Rapid București

Agitație mare astăzi în parcul Monument din Brăila. Sportul Chiscani a ales să joace meciul cu Rapid București pe stadionul Municipal din Brăila, pentru a da posibilitatea a cât mai multor iubitori ai fotbalului să profite de vremea excelentă și să vadă una dintre cele mai iubite echipe din țară.

Circa 500 de rapidiști au venit de la București, cu trenul sau cu mașinile personale, dar au fost și fani ai giuleștenilor veniți din Brăila sau din alte județe. Suporterii rapidiști au cântat tot meciul și cu excepția câtorva petarde aruncate la începutul meciului nu s-au înregistrat incidente.

Liderul seriei a II-a din liga a 3-a, Rapid București a dominat aproape tot meciul de pe municipalul brăilean, au ratat cât pentru două meciuri, la fel cum s-a întâmplat și în meciul din tur. Portarul Popescu a fost eroul echipei lui Adrian Baldovin, el având câteva intervenții excelente.

Rapidul a deschis corul în minutul 15. Ionuț Voicu a recuperat o minge la centrul terenului, i-a pasat în spate lui Hlistei, care a trimis o pasă în adâncime pentru Marian Vlada, scăpat singur cu portarul Popescu. Vlada a trimis din colțul careului pe lângă portarul Sportului, pe colțul scurt și a deschis scorul. Gazdele au reclamat o poziție de offsaid la atacatul Rapidului, dar pe înregistrarea video se vede că Vlada a plecat din poziție regulamentară.

În minutul 27 Moldoveanu i-a pasat lui Zaharia iar acesta a trimis o pasă în adâncime pentru Alin Radu care a intrat în careu, dar a fost ajuns din spate de Demci. Atacantul gazdelor a căzut în careu în urma duelului cu fundașul stânga rapidist, dar arbitrul nu a acordat nimic. Claudiu Zaharia a protestat și a văzut cartonașul galben.

În minutul 36 Zaharia a primit al doilea cartonaș galben pentru o intrare dură la Voicu, lângă linia de margine a terenului și Sportul Chiscani a rămas în 10 oameni.

În minutul 42 Honea a bătut un corner de pe partea dreaptă, la marginea careului de 6 metri, unde Alin Radu s-a înălțat și a trimis cu capul, de lângă Demci și Iacob, sub transversală, 1-1.

În repriza secundă dominarea Rapidului a fost și mai clară, profitând și de omul în plus pe teren. Chiar și așa abia în minutul 68 au reușit să înscrie golul care i-a adus din nou în avantaj pe tabela de marcaj. Sefer a executat un corner de pe stânga și a centrat în careu, la bara a doua, iar Iacob a reluat cu capul din 6 metri, nemarcat.

Pe final de meci rapidiștii au încercat să țină cât mai mult de minge și să nu le dea prea multe ocazii jucătorilor de la Chiscani de a se apropia de poarta lui Ciuculescu și astfel și-au trecut în cont cele trei puncte care i-au detașat la 7 puncte de Unirea Slobozia, echipă aflată pe locul 2.

Sportul Chiscani: Popescu – M. Pascu (min. 60 Victor Mihai), G. Preda, M. Boga, S. Sima – M. Iordache (min. 56 Mădălin Munteanu), G. Chihaia, G. Honea (min. 74 R. Enache), Cl. Zaharia – E. Moldoveanu (min. 80 Al. Negru) – Alin Radu. Antrenor: Adrian Baldovin

Rapid: Ciuculescu – I. Voicu, Iacob, Manole, Demci – Drăghiceanu (min. 46 Catrici), Jorza, Cârstocea, Hlistei (min. 71 Goge) – Matulevicius (min. 71 Guilherme), Vlada. Antrenor: Daniel Pancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.