Dacia Unirea a pierdut amicalul cu Unirea Slobozia

Miercuri după amiază, Dacia Unirea Brăila a susținut penultimul meci amical din perioada de pregătire de iarnă. Jucătorii lui Florentin Petre s-au deplasat la Slobozia, unde au întâlnit echipa aflată pe locul 2 în seria a II-a din Liga a 3-a, CSM Unirea Slobozia. Gazdele s-au impus cu scorul de 2-0 (0-0), după un meci în care brăilenii au fost superiori în prima jumătate de oră a meciului.

Dacia Unirea a îsolicitat un penalty, dar arbitrul s-a făcut că nu vede. În urma unei lovituri de la colțul terenului, Moroianu a centrat în careu, mingea a fost respinsă și a ajuns până la Andrei Pleșa la 7 metri de poartă și acesta a șutat dar Romeo Soare, aflat la doi metri în fața poarții a deviat mingea cu mâna. Brăilenii puteau marca în minutul 27, la o lovitură liberă din preajma careului. Izmană a executat, dar bara transversală s-a opus deschiderii scorului. După minutul 30 gazdele au preluat inițiativa și au avut câteva faze fixe periculoase la poarta lui Moldoveanu.

După pauză la echipa brăileană au intrat mai mulți juniori. Gazdele au schimbat și ei 8 dintre jucătorii cu care au început meciul, dar au avut și fotbaliști cu experiență, chiar la nivelul Ligii a 2-a.

În minutul 50 Unirea Slobozia a deschis scorul. La o pasă în adâncime pe partea stângă, Leonard Coteț nu a apreciat bine traiectoria mingiei și Răduca, venit din spate, a rămas singur cu portarul Austin Rogers și a marcat, 1-0. În minutul 68 Toma a majorat diferența, marcând dintr-o poziție la care brăilenii au reclamat poziție de offsaid. Putea fi 3–0 în două rânduri. Mai întâi Adrian Răduca l-a păcălit pe portar dar mingea a fost scoasă de pe linia porţii, pentru ca apoi golul lui Nelu Bucă să fie anulat pe motiv de fault în atac.

Dacia Unirea Brăila a început meciul cu formula: Moldoveanu – Mușea, Pleșa, Prunescu, Coteț – Sahru, Izmană, D. Mihalcea, Ciucureanu – Moroianu, Cheleș. La pauză au intrat portarul Austin Rogers și jucătorii de câmp Robert Mardale, Emanuel Ion, Mario Anghel, Silviu Sloată, Cătălin Dorașcu și Alexandru Duțu.

Unirea Slobozia: Dobre – Ene, Ibrian, Soare, Toma, Chebac, Adăscăliței, Răduca, Năstase, Bălan, Șerban. După pauză au mai intrat: Călinoiu – Topor, Suciu, Comșa, lemnaru, Teodorescu, N. Bucă, Milotin, precum și doi juniori de 16 ani.

Portarul Austin Rogers, care a apărat poarta Brăilei în repriza a doua, este născut pe 10 august 1995 la Portland, Oregon, SUA, și a evoluat în prima parte a sezonului 2018-2019 pentru Ulaanbaatar City FC, în prima Ligă din Mongolia. Ceilalți jucători care au intrat după pauză sunt de la echipa de juniori B a Daciei Unirea Brăila.

Ultimul meci amical înaintea reluării campionatului din Liga a 2-a va fi sâmbătă, 16 februarie, de la ora 11.00, la Plopu, cu liderul Ligii a 4-a brăilene, Viitorul Ianca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.