Dacia Unirea Brăila a câștigat cu 4-0 amicalul cu Foresta Suceava

Dacia Unirea Brăila și Foresta Suceava s-au întâlnit sâmbătă, de la ora 14.00, într-un meci amical pe teren neutru, la Odobești. După un meci în care principalul adversar al celor două echipe a fost vântul, Dacia Unirea a câștigat cu 4-0 (1-0).

Dacia Unirea a făcut un meci bun, și-a creat multe situații de poartă și a fructificat 4 dintre acestea, în timp de sucevenii au irosit foarte ușor ocaziile pe care le-au avut. Patrick Petre a avut o primă oportunitate de a marca, în minutul 10, la o lovitură liberă de la 20 metri, dar a șutat peste poartă. În minutul 23 Petre a șutat de la 12 metri, pe centrul porții, și portarul a reținut. Trei minute mai târziu Petre a executat o lovitură liberă din lateral stânga, minge a lovit bara de la colțul lung, apoi fundașii suceveni au degajat din învălmășeala creată în mijlocul careului.

În minutul 32 Cocîrlă a interceptat o minge la 35 de metri și i-a pasat lui Raphael Stănescu, care cu un șut de la circa 25 de metri, a trimis mingea sub transversală și a deschis scorul.

Brăilenii au continuat să atace periculos și în repriza a doua. În minutul 48, Cocîrlă a plecat de la centrul terenului cu mingea la picior, a intrat în careu, dar a centrat în stânga, acolo unde nu se afla niciun coechipier. Trei minute mai târziu, Vâlceanu a șutat de la 12 metri, ușor lateral stânga, singur cu portarul, peste poartă.

În minutul 60, Cocîrlă a trecut spectaculos de doi adversari în propria jumătate de teren, a pornit pe un atac rapid și i-a pasat lui Stănescu, care l-a deschis în adâncime pe Batchabi, care a pasat la marginea careului lui Cocîrlă, iar acesta a intrat în careu și a șutat din 7 metri în poartă, după ce a alergat 60 de metri, 2-0.

În minutul 68, un contraatac declanșat de Petre, care i-a pasat lui Batchabi, acesta a pătruns până în careu și a trimis în fața porții și Narcis Ioniță a reluat în poartă de la 6 metri.

În minutul 73 Cocîrlă i-a pasat lui Ioniță, acesta a centrat pe parte opusă și Ștefăniță Sava a șutat din 10 metri, și a marcat pentru 4-0.

Dacia Unirea Brăila: Cr. Andrei (min. 60 A. Mihai) – Paliu (min 80 Moroianu), Arnaud (min. 63 Ioniță), Stănciulescu, Păvălache – Cocîrlă, Lungu (min. 80 Donzelli), Apostol (min. 63 Apostolache), Vîlceanu (min. 55 Batchabi) – Stănescu (min. 70 Duțu), P. Petre (min. 71 Sava).

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.