Dacia Unirea Brăila a început pregătirile sub comanda lui Laurențiu Ivan

Dacia Unirea Brăila își va continua activitatea în ciuda situației dificile și a faptului că șansele de salvare de la retrogradare sunt aproape inexistente. Cheltuielile vor fi reduse cât se poate, potrivit noului antrenor Laurențiu Ivan, pentru că lotul va fi format în general din fotbaliști tineri, majoritatea proveniți de la echipa de juniori pregătită de Adrian Baldovin. 

Luni, 10 ianuarie, sub comanda lui Laurențiu Ivan și a secundului Marian Samuilă. au fost prezenți 15 jucători, dintre care doar 4 din lotul care a evoluat în prima parte a sezonului din Liga a 2-a, Marius Moroianu, Valentin Robu, Alexandru Duțu, Aurelian Petrache. Ceilalți jucători prezenți la reunirea lotului au fost: Băcanu Răzvan, Vasiliu Mihai, Bolog Alexandru, Niță Argentin, Petre Bogdan, Roșu Ionuț, Gruia Alexandru, Leu Cristian. Caplea Marian, Mario Palade și Atalmis Gabriel.

Antrenorul Laurențiu Ivan a purtat discuții cu mai mulți jucători de la echipe din Brăila și așteaptă răspunsurile acestora, dar mai speră ca 2-3 jucători din vechiul lot să accepte să se întoarcă la club, pe salarii mai mici decât au avut până acum. Printre aceștia ar putea fi și Cătălin Stănciulescu. De asemenea se va încerca să se discute cu cei de la Viitorul Ianca pentru a încerca să aducă la Brăila pe cei 3 jucători împrumutați acolo. 

Au fost stabilite două amicale, cu Dunărea Călărași, pe 5 februarie, și Recolta Gheorghe Doja, pe 12 februarie. De asemenea vor mai fi amicale cu Viitorul Ianca și victoria Traian, dar nu au fost stabilite datele. 

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.