Dacia Unirea Brăila a marcat 3 goluri, dar a fost învinsă cu 5-3 de Dinamo Bacău

Vineri, 10 martie, de la ora 15.00, pe stadionul din Ruși Ciutea, Dacia Unirea Brăila a jucat cu Dinamo Bacău, în etapa a 16-a din seria a II-a a Ligii a 3-a. Meciul a fost unul pe care brăilenii nu-l vor uita prea ușor, pentru că în afara înfrângerii cu 5-3 (3-3), doi jucători de la Dacia Unirea Brăila au părăsit terenul cu ambulanța în urma unor accidentări foarte grave. Dacia Unirea Brăila a fost coordonată de antrenorul secund, Marian Samuilă, deoarece antrenorul principal Joao Pinto a plecat în Portigalia pentru investigații medicale amănunțite după ce în ultimele zile a avut mai multe probleme de sănătate, ajungând chiar la urgență.

Dacia Unirea Brăila a avut prima mare ocazie de gol în minutul 3, când Vali Robu a trimis mingea în transversală cu un șut de la 17 metri. În minutul 9, la o încercare de respingere a portarului Toma, gazdele au reușit să deschidă scorul prin Padovei. După două situații bune de atac ale echipei brăilene, în minutul 11, la o bâlbâială în careul Daciei, Padovei a marcat pentru 2-0. În minutul 15, la o degajare greșită a jucătorilor de la Brăila, Padovei a realizat tripla, 3-0 pentru Dinamo Bacău.

Jucătorii de la Dacia Unirea nu au lăsat capul jos și au reușit să revină surprinzător pe tabela de marcaj. În minutul 20, Vali Robu a marcat pentru 3-1. Un jucător al gazdelor a pasat în spate pentru fundașul central, Robu i-a furat mingea și după ce l-a driblat pe acesta și pe portar de două ori a înscris cu un șut de la 11 metri. La numai trei minute după gol, Dacia Unirea l-a pierdut pe Luca, care a căzut în mână și a fost nevoie de intervenția ambulanței care l-a transportat la spital unde i-a fost pusă mâna în ghips. În minutul 37, Feliciano Mendez a marcat cu un șut din afara careului, după o respingere a fundașilor echipei gazdă, 3-2. În minutul 45+3, Robu a reușit să restabilească egalitatea, cu un șut de la 20 de metri, la colțul lung, lângă bară.

Și repriza a doua a început bine pentru Dacia Unirea, care a avut o primă situație de poartă, dar Robu a fost blocat în momentul șutului. În minutul 54, la o nouă nesincronizare în apărarea echipei brăilene, Pantelei a profitat și a înscris pentru 4-3. Din minutul 73 Dacia Unirea l-a pierdut și pe Vali Robu, care s-a accidentat după ce un adversar i-a sărit în spate. Pe loc i s-au acordat îngrijiri medicale și apoi a fost transportat la spital. După acest eveniment jucătorii de la Brăila au fost afectați și nu au mai fost concentrați la joc, iar în minutul 90+5 Padovei a marcat golul de 5-3, pe un contraatac. La scorul de 4-3 Dacia Unirea a mai avut trei ocazii de a marca, două prin Sava și una prin Oumar.

Dacia Unirea Brăila: B. Toma – Lautaro, Șt. Sava, Bădilaș, Simion – Bouroșu, Gruia (min. 82 Ene), Mendez, Oumar (min. 82 Ghiță) – Luca (min. 25 Răileanu), V. Robu (min. 73 Stepanenco).

În etapa următoare, penultima a sezonului regular din Liga a 3-a, sâmbătă, 18 martie, de la ora 15.00, pe stadionul Municipal din Brăila, Dacia Unirea va juca cu Aerostar Bacău. În meciul cu Dinamo Bacău echipa brăileană a marcat 3 goluri, reușind să revină în jumătate de oră de la 0-3 la 3-3. De remarcat că până în acest moment Dacia Unirea a marcat doar 8 goluri, trei dintre acestea fiind marcate în meciul de la Bacău. Echipa brăileană a rămas pe ultimul loc, cu doar două puncte, după 16 etape. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.