Dacia Unirea Brăila a rămas fără victorie și după meciul cu Voința Limpeziș

Sâmbătă după amiază, pe stadionul Municipal din Brăila, s-a jucat derby-ul codașelor din seria a II-a a Ligii a 3-a, între Dacia Unirea Brăila și Voința Limpeziș. Gazdele au sperat în obținerea primei victorii în acest sezon prin care să reușească să egaleze la puncte echipa din Limpeziș, dar la final scorul a fost 1-1, după ce brăilenii au deschis scorul și au condus la pauză.

În minutul 4 Njongang Passi a șutat de la 18 metri, Butunoiu a parat, dar a scăpat mingea în corner. în minutul 16, la o minge bâlbâită în careul oaspețilro, arbitrul a dictat lovitură indirectă din marginea careului de 6 metri, dar șutul lui Robu a fost parat de portarul Gana. În minutul 19 Buhăescu a centrat de pe stânga, iar Vartolomei a reluat cu capul, însă Gana a scos de la vinclu. Mingea a revenit în teren, dar Robu a reluat din 8 metri pe lângă poartă. În minutul 25 Duțu i-a pasat peste apărarea oaspeților lui Vali Robu, iar acesta a trimis peste portarul oaspeților, 1-0.

În minutul 33 Alexandru Lemnaru a șutat puternic de la 20 de metri, dar mingea a trecut peste poarta lui Butunoiu. În minutul 37 Vartolomei a centrat de pe stânga, dar Duțu a reluat slab din 8 metri și portarul de la Limpeziș a reținut.

În minutul 48 Al. Duțu a șutat excelent de la 18 metri, ușor lateral dreapta, dar Gana a scos spectaculos mingea care se îndrepta spre vinclu. În minutul 51 Fl. Alexandru a centrat dintr-un corner de pe stânga, iar Ghiceanu a trimis cu capul. din 6 metri, pe lângă poartă.

În minutul 66, la o minge trimisă în marginea careului Sava a respins, dar a trimis direct în picioarele lui Alexandru Lemnaru, care l-a văzut ieșit din poartă pe Butunoiu și a trimis de la 30 de metri, peste portarul brăilean, 1-1.

În minutul 84 Alexandru lemnaru a șutat de la circa 25 de metri, ușor lateral dreapta, dar mingea a lovit transversala. În minutul 88 Fl. Alexandru a executat un corner de pe stânga, dar lovitura de cap a lui Micu a fost respinsă de Butunoiu. În minutul 86 Robu a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, perpendicular pe poartă, dar Gana a respins. În minutul 90+1 Vali Robu a pătruns în careu și a cenrat în fața porții, dar după ce s-a complicat puțin Duțu a șutat din 5 metri în portarul oaspeților și mingea a ieșit în corner. Ultima ocazie de gol a aparținut oaspeților, în minutul 90+3, la lovitura cu capul a lui Al. Lemnaru, scoasă în corner de Butunoiu.

Dacia Unirea Brăila: Butunoiu – Leu (min. 83 Stepanenco), Șt. Sava, Bădilaș, A. Simion – S. Răileanu (min. 76 Ad. Ghiță), Boroșu, V. Robu, Buhăescu – Al. Duțu, Vartolomei.

Voința Limpeziș: G. Gana – Fl. Alexandru, Pucheanu, N. Radu (min. 46 V. Micu), I. Lemnaru, D. Bratu, M. Radu, Ghiceanu, Ad. Dumitru (min. 46 Fotea), Njopgang Passi (min. 72 Cristea), Al. Lemnaru.

După 13 etape, Dacia Unirea Brăila a rămas pe locul 10, cu 2 puncte, iar Voința Limpeziș a rămas pe locul 9, cu 5 puncte. În etapa următoare, Dacia Unirea Brăila va juca la Plopu, cu Viitorul Ianca, iar Voința Limpeziș va întâlni pe teren propriu pe Sporting Liești. 

Imagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.