Dacia Unirea Brăila învinsă cu 1-4 după ce a deschis scorul în minutul 2

Dacia Unirea Brăila a întâlnit astăzi, în prima etapă din Grupa A play-out din Liga a 2-a pe Metaloglobus București, un meci care pentru echipa lui Laurențiu Ivan conta doar pentru palmares. Deși au deschis scorul în minutul 2, brăilenii nu au rezistat decât până în minutul 60, când bucureștenii au preluat conducerea, iar la final s-au impus cu 4-1. La scorul de 1-3 Dacia Unirea a ratat un penalty.

Nici nu începuse bine meciuld e pe stadionul Municipal din Brăila că s-a deschis scorul. Acolatse a șutat de la 22 de metri, mingea a fost deviată dintr-un fundaș al bucureștenilor și a ajuns la Valentin robu, la 9 metri, care a fentat un adversar și a trimis în poartă, lângă bara din dreapta portarului gavrilaș, 1-0! Bucuria gazdelor a durat doar 6 minute. În minutul 8, după o loviturăliberă din lateral stânga, aproape de colțul terenului, executată de Claudiu Herea, acesta a centrat în fața porții și Andrei Sin a trimis cu capul din 6 metri în poarta lui Butunoiu, 1-1. 

În minutul 15 Boiangiu a șutat de la 20 de metri, dar mingea a trecut pe lângă poarta brăilenilor. Un minut mai târziu, petrache a centrat în careu, dar fundașii oaspeților au degajat din fața lui Acolatse. În minutul 20 Petrache a centrat de pe dreapta și Duțu a reluat cu capul de la 10 metri, peste poarta oaspeților. În minutul 23 Mocanu a centrat în careul oaspeților, dar bucureștenii au trimis în corner prin Sin. Petrache a executat cornerul de pe dreapta, dar fundașii Metaloglobusului au degajat și au îndepărtat pericolul. 

În minutul 25 Moroianu a comis un fault în lateral dreapta, aproape de marginea careului. Liviu Mihai a executat lovitura liberă și i-a pasat în acreu lui Sin, dar acesta a șutat în piciorul lui Acolatse, care a blocat astfel șutul. Două minute mai târziu Herea a trimis un șut centrare de pe stânga, dar mingea a căzut pe plasa porții brăilenilor. Peste un minut Sin a pătrunsân careu și a rămas singur cu portarul Butunoiu, dar a șutat în acesta și mingea a fost respinsă. În minutul 33 Sava a centrat de pe dreapta, iar Robu a reluat de la 12 metri pe lângă poarta apărată de Gavrilaș. În minutul 43 Florescu a șutat de la circa 23 de metri, dar Butunoiu a reținut. 

În repriza a doua dominarea oaspeților a continuat, iar în minutul 55 la o învălmășeală în careul gazdelor, Herea a reluat de la 11 metri, din foarfecă pe spate, dar portarul Butunoiu a reținut. 

În minutul 60 oaspeții au trecut în avantaj. La o centrare de pe dreapta, respinsă greșit de apărătorii brăileni, Claudiu Negoescu, nemarcat la 8 metri, a trimis în plasa porții gazdelor, 1-2. 

În minutul 69, nou intrat pe teren, după o centrare de pe dreapta, Alexandru Potecea a marcat din 3 metri, după o fază la care brăilenii au reclamat fault în atac la jucătorul bucureștean. 

În minutul 73 Mocanu a trimis o minge în careul oaspeților, dar Acolatse a șutat în blocajul celor de la Metaloglobus. În minutul 75 Andrei Sin a șutat din lateral stânga, dar mingea a trecut puțin pe lângă vinclul de la colțul scurt. 

În minutul 77, la un corner executat de Petrache de pe partea dreaptă, a trimis în careu, iar Vartolomei a fost faultat în careu de Boiangiu și arbiru a dictat penalty. Yaya Zoua a șutat pe centrul porții și Gavrilaș a întins mâna și a respins, astfel că scorul a rămas 1-3. În minutul 80 Potecea a executat o lovitură liberă din lateral stîânga, pe colțul scurt, dar mingea a fost respinsă de lângă bară de Moroianu. În minutul 81 Sin a șutat din interiorul careului, dar Butunoiu a reținut. Imediat Potecea a scăpat singur cu portarul, dar este blocat și Mocanu a degajat în aut. Un minut mai târziu Potecea a centrat de pe stânga, la bara a doua, dar Herea a reluat din 4 metri și mingea s-a dus în bară, deviată din Mocanu. Sin a executat cornerul, mingea a fost șutată de Boiangiu, Butunoiu a respins până la Herea, care din 6 metri a trimis în plasa porții brăilenilor, 1-4.

În minutul 88 brăilenii au avut o acțiune periculoasă pe partea dreaptă, Petrache a trecut în dribling de un fundaș advers, a intrat în careu, dar a șutat defectuos și mingea a ieșit în aut de poartă.   

Dacia Unirea Brăila: Butunoiu – Cr. Leu (min. 76 Palade), Moroianu, Fendoung Ziepop, R. Mocanu – Yaya Zoua (min. 81 Boroșu), Acolatse (min. 76 Vartolomei) – Șt. Sava (min. 86 Bădilaș), A. Petrache, Val. Robu – Al. Duțu. Antrenor: Laurențiu Ivan

Metaloglobus: Gavrilaș – I. Sîrbu, Andr. Răuță, Cazan, Andr. Sava, Liv. Mihai, Boiangiu (min. 86 Șt. Coman), A. Sin (min. 83 Enache), Negoescu (min. 66 A. Pandele), Cl. Herea (min. 86 Ad. Sîrbu), Andr. Florescu (min. 66 Potecea). Antrenor: Nicolae Grigore.

Imagine

 

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.