Dan Barna, despre glumele lui Dragnea: ”Putem să facem mișto despre România, dar deja suntem într-o zonă ridicolă și absurdă”

 

Președintele USR, Dan Barna, s-a aflat azi în Brăila pentru a promova partidul pe care îl conduce în cadrul campaniei alegerilor europarlamentare.

Întrebat de posibilitatea unui referendum care să fie introdus în cadrul alegerilor din data de 26 mai, Barna a spus că totul depinde de președintele țării.

Curtea Constituțională a României a decis astăzi(n.r. 13 martie) că se poate organiza referendum în ziua alegerilor europarlamentare de pe 26 mai. În acest moment se deschide calea pentru organizarea referendumului pe justiție, sau pentru Fără Penali în Funcții Publice. Avem toată încrederea că președintele Klaus Iohannis va organiza acest referendum fundamental pentru România.

De astăzi avem toate șansele ca pe 26 mai, românii să poată vota nu doar pentru alegerile europarlamentare dar și pentru #FaraPenali, pentru ca infractorii să nu mai distrugă România”, a transims organizația locală a USR.

Prezent la Brăila, Dan Barna a mărturisit că USR i-a oferit președintelui țării tot suportul pentru a cere organizarea referendumului, plus cele 1 milion de semnături din cadrul campaniei ”Fără penali”.

Există din punctul meu de vedere toate argumentele pentru ca referendumul ”Fără penali”, referendumul pentru justiție să fie realizat cât mai repede, eventual chiar acum, la alegerile europarlamentare, pentru că ăsta ar fi pasul înainte, pentru a ieși din coșmarul acesta, unde pare că România nu are pe masă decât justiție dimineața, la prânz și seara. USR este un partid foarte atașat pentru apărarea statului de drept și a justiției. Este o temă în care am fost siliți să devenim buni”, a declarat președintele USR, Dan Barna, la Brăila.

 

 

Mai mult, Barna a atras atenția asupra glumelor făcute de liderul social-democraților, Liviu Dragnea. Șeful PSD ar fi spus la un moment dat că ”nu avem loc pe drumuri din cauză că ne-am dezvoltat prea tare”, declarație în glumă, care nu a atras niciun zâmbet.

Putem să facem mișto despre România, dar deja suntem într-o zonă ridicolă și absurdă”, a atras atenția Dan Barna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.