Dănăilă, despre votanții din turul doi: ”Nu cred că au cum să aleagă un om care, în primul rând, are probleme cu gramatica limbii române”

Președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, consideră că electoratul de dreapta, care nu a votat-o pe Viorica Dăncilă, în primul tur, trebuie să se mobilizeze și să iasă din nou la urne, astfel încât votul lor să nu fi fost în zadar.

Cât despre restul electoratului, care a votat cu alți candidați, inclusiv de stânga, Dănăilă consideră că aceștia vor face alegerea corectă și nu vor trimite la Cotroceni o persoană care ”are probleme cu gramatica limbii române”.

În acest moment, toți votanții anti PSD, toți cei care au ales să nu o aleagă pe Viorica Dăncilă, probabil că se uită cu atenție la candidatul Partidului Național Liberal, la președintele Klaus Iohannis și nu cred că au cum să aleagă un om care, în primul rând, are probleme cu gramatica limbii române. Până la urmă este important să ne înțelegem între noi, ce vrem să spunem, și să fim siguri că nu am înțeles greșit(…)
Eu sper ca tinerii, ca toți votanții care nu au ales Viorica Dăncilă în primul tur, să rămână mobilizați, să se prezinte la vot și să ducă această luptă alături de președintele Iohannis până duminica viitoare, când vor fi alegerile
”, a declarat președintele PNL Alexandru Dănăilă.

De precizat este faptul că în Brăila – oraș roșu – PSD a pierdut pentru a doua oară în acest an alegerile, la nivelul municipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.