De la cozonac și pelerină a mai fost un pas până la o bătaie între aleșii județeni! Continuă circul în CJ Brăila!

Nicio lună fără circ în ședințele Consiliului Județean. De această dată, consilierul liberal Ovidiu Nechita s-a supărat în urma unei declarații pe care președintele CJ, Iulian Chiriac, a făcut-o în cadrul unei conferințe de presă.

 

Este un demagog! Se pare că mai nou, acum, la PNL Brăila se va înființa o brutărie, cu specific – cozonaci, iar la pregătirea pe care o are dânsul, de contabil-gestionar – va gestiona cozonacii și gecile galbene”, spunea la acea dată președintele Iulian Chiriac.

Aceeastă declarație l-a determinat pe liberalul Ovidiu Nechita să vină în plenul ședinței cu un cozonac și o pelerină galbenă pe care i le-a trântit președintelui pe masa de prezidiu.

Conflictul verbal a degenerat după ce consilierii au început să-și arunce injurii unii altora, președintele reușind într-un final să reia ședința ordinară.

 

 

 

Chiriac: ”OVIDIU NECHITA, a fost la un pas de a mă agresa fizic pe scările instituției pe care o conduc”

 

Disputa dintre consilierul județean Ovidiu Nechita și președintele Iulian Chiriac a continuat și la ieșirea din sala de ședințe. Aici se pare că liberalul s-a năpustit asupra președintelui încercând chiar să-l muște de mână, spune Iulian Chiriac.

Consilierii județeni care erau de față la întreaga scenă au intervenit și i-au separat.

După trei ani de zile în care am acceptat cu răbdare declarațiile demagogice și uneori impertinente la adresa mea și a familiei mele, am luat hotărârea să reacționez pentru că nu mi se pare corect ca această situație să continue.

Răspund cu aceeași monedă celor care cred că prin declarații și circ făcute în plenul consiliului județean își pot face imagine și publicitate în rândul locuitorilor județului Brăila.

Faptul că am început să răspund și să spun adevarul asupra unor nereguli săvârșite de unii în administrațiile trecute, când dețineau funcții publice, i-a determinat pe aceștia să recurgă la limbaj licențios, ba chiar și la violență.

Astăzi, după ședința ordinară, dl consilier al PNL, OVIDIU NECHITA, a fost la un pas de a mă agresa fizic pe scările instituției pe care o conduc, martori fiind colegii consilieri. Doar intervenția acestora l-a oprit pe dl. Nechita să își verse frustrările prin atac fizic.

Fac un apel către conducerea Partidului Național Liberal să ia atitudine față de acest coleg violent (care este și ales public și care ar trebui să reprezinte interesele cetățenilor) astfel încât solemnitatea ședințelor de Consiliu Județean să fie conform jurământului depus.

Este inadmisibil ca într-o ședință publică, un consilier să promoveze violența fizică și verbală, să se comporte ca ”în haită” și în loc să voteze proiecte de hotărâre să jignească electoratul care l-a votat și colegii consilieri.

În continuare militez pentru proiecte de dezvoltare a județului Brăila și pentru păstrarea decenței în cadrul plenului Consiliului Județean Brăila”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.