Demisii pe bandă rulantă! Angajații Brai-cata așteaptă salariul de două luni! ITM a demarat o anchetă!

Operatorul de salubritate Brai-cata se confruntă cu probleme mari în Brăila.

 

Angajații se plâng de faptul că în ultimele două luni nu au primit niciun ban pentru activitatea prestată. De cealaltă parte, administrația locală spune că este la zi cu plata serviciilor către prestator, ba mai mult, sectorul Brai-cata a fost micșorat, în speranța că societatea își va putea reveni.

Societatea Brai-cata, o societate privată, are o problemă foarte mare de lichidităţi. Nu a plătit salariile angajaţilor. Are popriri pe conturi de la ANAF şi de la o altă societate comercială dintr-un judeţ învecinat. Braicata este o societate care nu are sediul în Municipiul Brăila. Proprirea nu are legătură cu Municipiul Brăila, ci cu activitatea prestată de dânşii sau, mai bine zis, cu lipsa activităţii la nivel naţional”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, în urmă cu câteva luni, primarul Marian Dragomir.

După ce, timp de două zile, angajații au protestat în fața sediului societății Brai-cata, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila s-a autosesizat și a demarat o anchetă în acest sens. Cu toate că personalul angajat a fost asigurat de faptul că își vor primi salariile, muncitorii sunt hotărâți să-și dea demisia și să se orienteze către celelalte două firme, care asigură curățenia orașului, ECO și RER.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.