Depistat la volan cu o alcoolemie de 1.00 mg/l

La data de 18 august a.c., polițiștii brăileni l-au depistat în trafic, pe raza municipiului, pe un tânăr care se afla la volanul unui vehicul, deși consumase băuturi alcoolice.

Duminică dimineață, la ora 09:00, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat pe un tânăr, în vârstă de 29 ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanților.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest și a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1.00 mg/l.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.