Deputatul Emilia Meiroșu: ”Viorica Dăncilă a guvernat pe întuneric, a falsificat date, a mințit, a dezamăgit”

 

Reacții dure din partea deputatului ProRomânia, Emilia Meiroșu. Parlamentarul de Brăila vorbește despre Viorica Dăncilă ca fiind ”cel mai ciudat lider”.

Viorica Dăncilă a guvernat pe întuneric, a falsificat date, a mințit, a dezamăgit. Tocmai de aceea cei care vor prelua guvernarea au în față o mare provocare: bugetul pentru următorul an. Și nu numai. Deficitul a ajuns la 2,1% din PIB după primele 8 luni din 2019,motiv pentru care trebuie oprite urgent efectele OUG 114 – această bombă radioactivă care a afectat energia, telecomunicațiile și finanțele.

Pentru mine 10 octombrie este zi de ținut minte! Executivul condus de Viorica Dăncilă a fost demis prin votul Parlamentului! Unul din cele 238 de voturi a fost al meu, vot care a împins România cu un pas mai în față și ne-a redat, după prea mult timp de așteptare, încrederea în logica normalitatii. Alături de liderii acestui partid,Victor Ponta și Mihai Tudose, simt  nevoia azi, mai mult ca niciodată, să mă bucur că am salvat România și social-democrația de cel mai ciudat lider, Viorica Dăncilă. Noi, PRO România, am avut 31 de voturi. Îmi doresc să ne apucăm cât mai repede de treabă și să constituim guvernul pe care românii îl merită, spune deputatul Emilia Meiroșu.

Deputatul Emilia Meiroșu a vorbit atât despre perioada în care a afost membru PSD, dar și despre cauzele care au determinat-o să meargă mai departe alături de Victor Ponta în formarea partidului ProRomânia.

Acum un an și 5 luni am plecat din PSD-ul care nu își ținea drumul promis în 2016. Am fost aleasă de oameni pentru toate acele reforme promise, nu pentru a susține dorințele unui lider toxic. Acum pare mai normal ce s-a întâmplat decât schimbarea de către PSD a două guverne, propuse tot de PSD. Brăila și România au pierdut atunci un prim ministru de valoare, care se străduia să miște lucrurile – Mihai Tudose. Acum nu ar trebui să existe niciun regret din partea niciunui psd-ist. Dimpotrivă, ar trebui să înțeleagă dezastrul pe care l-a provocat prin incompetență si rea-vointa Guvernul Dăncilă”, a declarat Meiroșu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.