Deputatul Vasile Varga, mesaj la final de mandat

Vasile Varga, deputat PNL de Brăila în perioada 2012 – 2020, a declarat că, după şedinţa de luni, de la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a închis un capitol al vieţii sale, unul pe care l-a „scris” datorită încrederii pe care i-au oferit-o brăilenii atunci când l-au trimis să îi reprezint în Parlament.

Am participat luni la ultima şedinţă a Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Nu a fost o şedinţă festivă, ci una de muncă efectivă, aşa cum au fost toate şedinţele Comisiei juridice. Am mai spus, este una dintre cele mai grele comisii din Parlament, este un volum uriaş de muncă, sunt multe legi, trebuie să fii atent la nuanţe şi interpretări, nu exagerez cu nimic când spun că uneori s-a lucrat până târziu în noapte pentru a finaliza şi a da o formă articulată anumitor legi. După şedinţa de luni, am închis un alt capitol al vieţii mele, unul pe care l-am scris datorită încrederii pe care mi-au oferit-o brăilenii atunci când m-au trimis să-i reprezint în Parlamentul României. Le mulţumesc tuturor celor care, prin votul lor, m-au responsabilizat cu această demnitate şi îi asigur de preţuirea mea„, a scris astăzi Vasile Varga pe Facebook.

În ceea ce priveşte activitatea sa ca deputat, Vasile Varga a precizat că „oricine poate verifica datele oficiale pe site-ul Camerei, că cifrele vorbesc de la sine, ele nu mint şi arată că nu a fost genul de parlamentar despre care să se spună că ”a dormit în scaun”.

„Sigur, meritele realizărilor din cele două mandate nu sunt exclusiv ale mele, sunt rodul muncii unei echipe care mi-a fost alături. Tocmai de aceea, la final de drum, vreau să mulţumesc în mod deosebit personalului de specialitate al Camerei Deputaţilor, dar şi colaboratorilor şi în general tuturor celor care, într-un fel sau altul, m-au ajutat să duc la bun sfârşit mandatele de deputat”, şi-a încheiat mesajul Varga.

Vasile Varga a candidat şi în acest an pentru un mandat de parlamentar, fiind pe locul al doilea pe lista pentru Camera Deputaţilor, dar PNL Brăila a obținut voturi doar pentru un mandat de deputat. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.