SC Oțelul Galați va primi, astăzi, vizita formației Dacia Unirea Brăila, în cea mai importantă partidă a etapei 16 a Ligii a 3-a, seria a II-a. Jocul se va disputa cu începere de la ora 17:00, pe stadionul Oțelul.

Înaintea acestei runde, oțelarii sunt liderii seriei, cu un total de 35 de puncte obținute în urma celor 11 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri, la o distanță de 3 puncte de brăileni, ocupanta locului secund, cu 32 de puncte acumulate și o linie de clasament ce cuprinde 10 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri. Disputa va consemna și duelul celor mai bune ofensive din cel de-al treilea eșalon, Oțelul având 49 de goluri marcate și 11 primite, în timp ce Dacia Unirea Brăila a punctat de 45 de ori și a încasat 15 goluri.

Pentru acest meci a fost delegat la centru Chițu Marius (Târgovişte – Dâmboviţa), ajutat la cele două tușe de Brînză Iulian Cătălin și Noroc Mihăiță Adrian (ambii Botoşani). Observator de joc a fost desemnat Scânteie Daniel (Bacău), în timp ce prestația arbitrilor va fi supervizată de Marodin Nicolae (Bucureşti).

În tur, pe 24 octombrie, 2020, la Însurăței, după un meci spectaculos, cu răsturnări de scor, Dacia Unirea a câștigat cu 3-2 meciul cu Oțelul Galați. 

Tot astăzi se mai joacă un derby brăileano-gălățean. La Liești, Sporting din localitate, ocupanta locului 4, cu 26 de puncte, va primi replica celor de la Viitorul Ianca, ocupanta locului 5, cu 25 de puncte. În tur, la Ianca, Viitorul a câștigat cu 4-2. 

Meciul de astăzi va fi condus de o brigadă avându-l la centru pe Haivas Viorel Mihai – Botoşani, ajutat de arbitrii asistenți Turcanu Ionuț – Coţuşca și Grigoriu Nicoleta – Botoşani. 

Sursa: Realitatea de Galati