Dezbatere metodologică: „Căminul cultural, centrul vital al cunoaşterii, conservării şi promovării zestrei strămoşeşti – Tradiţii, obiceiuri şi meşteşuguri”

Consiliul Județean Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila şi Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila au organizat în data de 21 decembrie 2021 dezbaterea metodologică Căminul cultural, centrul vital al cunoaşterii, conservării şi promovării zestrei strămoşeşti – Tradiţii, obiceiuri şi meşteşuguri

La eveniment au participat Ion Horujenco – maestru coregraf al Ansamblului Folcloric „Doina Covurluiului” al Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi şi Paul Buţa – meşter popular – Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi.  

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila în cadrul dezbaterii organizata în data de 21 decembrie si-a propus să redea cu ajutorul specialiştilor din domeniu valoarea pe care căminul cultural o are si anume centrul vital al cunoaşterii, conservării şi promovării zestrei strămoşeşti. Nu întâmplător, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila face aceste asocieri ci prin simplu fapt că istoria satului romanesc ne-a arătat cum întâlnirile, conferinţele, proiecţiile de film, prezentările de carte, spectacolele au contribuit la culturalizarea omului simplu de la ţară, iar principala trăsătură a acestora era de transmite a ritualurilor străvechi, cântecelor şi dansurilor populare urmaşilor. Mărturie a acestor evenimente importante din viata satului sunt jocurile populare promovate la nivelul comunei. Jocul este, poate, modalitatea cea mai simplă de a transmite tradiţia populară generaţiei tinere.  

Meşterul popular, Paul Buta, invitat al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila în cadrul dezbaterii organizată în data de 21 decembrie ne reaminteşte de importanţa meşteşugului popular ca şi îndeletnicire a bătrânilor satului raportată la nevoia transmiterii lui tinerilor pentru ca aceasta parte a folclorului românesc să nu se piardă în timp.  

Având aceste premise şi valorificând patrimoniul de care dispunem, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila prin organizarea anuală a acestei dezbateri metodologice Căminul cultural, centrul vital al cunoaşterii, conservării şi promovării zestrei strămoşeşti – Tradiţii, obiceiuri şi meşteşuguri doreşte să păstreze această instituţie culturală, caminul cultural, ca spatiul vital al satului în procesul de conservarea şi promovare a zestrei stramoşeşti.    

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.