Direcția de Asistență Socială Brăila va asigura un număr maxim de 4000 de legitimații de călătorie pentru persoanele cu handicap și însoțitorilor acestora

Consilierii municipali au adoptat în ședința ordinară din luna noiembrie numărul mediu de legitimații pentru care Direcția de Asistență Socială Brăila va asigura gratuitatea transportului urban a persoanelor cu dizabilități încadrate în gradul grav și accentuat de handicap, asistenților personali cât și însoțitorilor acestora, în limita a 4000 de beneficiari.

În ședința CLM din 28 noiembrie s-a aprobat ca valoarea legitimației pentru transportul urban de călători pentru anul 2020 să fie de 115 lei, echivalent al nivelului unui abonament Braicar pentru toate liniile de transport. Orice majorare a tarifelor practicate de Braicar va duce la modificarea acestei valori a legitimațiilor pentru persoanele aflate în evidența Direcției de Asistență Socială Brăila.

Plata gratuității transportului în comun pentru persoanele cu handicap grav și accentuat, precum și a asistenților personali și a însoțitorilor acestora, se va realiza din bugetul local prin bugetul Direcției de Asistență Socială. Valoarea medie a cheltuielilor lunare pentru aceste legitimații de călătorie va fi de 460.000 lei.

În primele 11 luni ale anului 2019, numărul mediu de legitimații de călătorie acordate acestor persoane a fost de 3747, repartizate pe categorii de beneficiari după cum urmează:

– persoane cu handicap grav – 600 de legitimați

– persoane cu handicap accentual – 2874 de legitimații

– asistenți personali -260 de legitimații

– însoțitorii adulților cu handicap auditiv și mintal accentuat – 13 legitimații.

Cele mai multe legitimații de călătorie pentru persoanele cu handicap grav și accentuat și a asistenților personali sau însoțitorilor acestora au fost acordate în luna aprilie a a ecstui an, când au fost plătite 3883 astfel de legitimații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.