Doar 10 jucători la primul antrenament al Daciei Unirea în 2019

Doar 10 jucători la primul antrenament al Daciei Unirea în 2019
Doar 10 jucători la primul antrenament al Daciei Unirea în 2019

Dacia Unirea Brăila s-a reunit astăzi dimineață la stadionul Municipal. După ce la finele anului 2018 conducerea clubului a hotărât să încheie colaborările cu toți jucătorii non-brăileni din primele 21 de etape ale campionatului Ligii a 2-a, la primul antrenament din anul 2019 au fost prezenți doar 10 jucători.

Antrenorul Florentin Petre se încăpățânează să creadă că poate reuși salvarea echipei de la retrogradare în anul în care Dacia Unirea Brăila împlinește 100 de ani de la înființare. Chiar dacă la primul antrenament nu a avut decât 10 jucători, Florentin Petre are promisiuni că în 10-12 zile vor veni câțiva jucători străini, cu o calitate mai bună decât a celor care au plecat. De asemenea, după reluarea pregătirilor la echipele de Liga 1 și plecarea acestora în cantonamente, speră să mai găsească câțiva jucători care nu se mai regăsesc în loturile acestora și care vor accepta condițiile de la Brăila.

Până la sosirea noilor jucători clubul încearcă să găsească soluții pentru cazarea și masa acestora.

Primul antrenament a început cu câteva ture de teren pentru reacomodare la efort și s-a încheiat cu o ”miuță” pe evantaiul din spatele porții, unde s-au băgat la joc inclusiv Florentin Petre și Marian Samoilă, cel care-l ajută pe acesta la antrenamente. La acest prim antrenament au fost prezenți: Costin Ciucureanu, Leonard Coteț, Moroianu, Mihalcea, Roberto Chirilă, Cătălin Bardaș (care a jucat ultima dată la Buzău), Crețu, Lupu, Valentin Robu și Băluță. De luni sunt așteptați la echipă Gabriel Niță și Andrei Pleșa. Până când lotul se va completa antrenamentele vor fi axate pe adaptarea la efort și jocuri de adaptare cu mingea.

Campionatul Ligii a 2-a se va relua cu etapa a XXII-a pe 23 februarie, când Dacia Unirea va juca în deplasare la UTA Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.