Doi câini și o pisică asfixiați într-un incendiu la o casă din cartierul Vidin

Doi câini și o pisică asfixiați într-un incendiu la o casă din cartierul Vidin
Doi câini și o pisică asfixiați într-un incendiu la o casă din cartierul Vidin

În această seară, în jurul orei 17.30, pompierii brăileni au fost solicitați să intervină la un incendiu situat pe strada Pinului din cartierul Vidin. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului. Proprietarul, un bărbat în vârstă de 58 ani s-a ales cu arsuri de gradul I la nivelul feței și la brațul drept. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului de la paramedicii SMURD și a refuzat transportul la spital.

În urma incendiului a ars acoperișul casei în suprafață de aproximativ 80 metri patrați și bunurile din casă. În urma incendiului au murit asfixiați doi căței și o pisică.

Cauza probabilă a incendiului a fost un aparat electric de încălzire lăsat în funcțiune nesupravegheat.

În jurul orei 20.00 incendiul a fost lichidat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.