Donație către Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Brăila

Donație către Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Brăila
Donație către Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Brăila

Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Brăila a primit de la Asociația de Sprijin și Binefacere România, la început de an, o donație care a însemnat șase paturi de spital cu comandă electrică, saltelele și echipamentul aferent bunei funcționări a acestora.

Donația a fost posibilă prin implicarea deputatului PNL de Brăila Antoneta Ioniță, care a contactat reprezentanții organizației neguvernamentale și le-a expus situația existentă la Spitalul Județean de Urgență Brăila.

Secția de oncologie a Spitalului Județean de Urgență Brăila este una dintre cele mai aglomerate, iar condițiile nu sunt de natură să asigure confortul pacienților. Pentru că știu foarte bine ceea ce se întâmplă acolo, am încercat să mă implic, în dorința de a schimba ceva, de a le îmbunătăți un pic starea oamenilor și așa aflați în suferință. Am luat legătura cu Asociația de Sprijin și Binefacere România, am explicat situația de la Brăila și am găsit multă deschidere la domnul doctor Cristian Anton Vintilescu, președintele Fundației, care a înțeles că pacienții diagnosticați cu cancer au nevoie de sprijin. Personal, consider că îmbunătățirea condițiilor de cazare în această secție este importantă pentru starea bolnavilor și dă o mână de ajutor și personalului medical.  Eu sper ca această donație să fie doar începutul unei colaborări cu Asociația de Sprijin și Binefacere România, pentru că sunt și alte secții din spital care au nevoie de condiții mai bune pentru pacienți, dar există și alte nevoi la Secția de oncologie”, a declarat deputatul Antoneta Ioniță.

De altfel, deputatul brăilean a făcut, în decursul activității sale în Parlamentul României, mai multe intervenții și interpelări către miniștrii sănătății, atunci când bolnavii de cancer s-au confruntat cu criza medicamentelor necesare supraviețuirii, dar și pentru implementarea unor programe naționale de prevenție a unor forme de cancer la care România se află pe un nedorit loc fruntaș în Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.