Donații din Germania pentru secția de cronici de la Spitalul Sf. Pantelimon Brăila

Comunitatea românească din Kasel, Germania, prin preotul ortodox Ioan Ovidiu, au oferit o donație de paturi și alte materiale către Spitalul de psihiatrie Brăila. O delegație a voluntarilor din Germania, însoțiți de preot paroh al Bisericii Sf. Ștefan cel Mare din cartierul Chercea, Bogdan‑Laurenţiu Frunză, au adus ajutoare pentru Spitalul Sf. Pantelimon, secția de bolnavi cronici. 

Donațiile oferite de voluntarii din Kasel, Germania, au constat în instrumentar medical, veselă de bucătărie, instrumentar pentru desfășurarea unor activități specifice spitalului, haine și produse de întreținere personală.

Este a treia oară când cei din comunitatea românească din Germania, împreună cu preotul paroh al bisericii din zona în care se află secția de bolnavi cronici a Spitalului ”Sf. Pantelimon” Brăila, vine cu astfel de donații la această unitate.

Este un loc special, pentru că oamenii de acolo sunt oameni cu nevoi speciale. Ei sunt enoriașii noștri și s-au bucurat de aceste donații. ei se bucură mereu de orice om care le trece pragul. Noi am încercat să facem doar un mic ajutor, dar meritul este al românilor inimoși din Germania și a părintelui Ioan Ovidiu” a spus părintele Bogdan‑Laurenţiu Frunză.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.