Miercuri, în jurul orei 12:30, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică Brăil l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, de 21 de ani, din județul Tulcea. Acesta conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, din municipiu Brăila, fiind însoțit de un alt bărbat.

Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști în baza de date, aceștia au constatat că tânărul aflat la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, polițiștii l-au identificat și pe tatăl tânărului, care se afla în autoturism, ca pasager. Polițiștii brăileni au stabilit că tatăș îi încredințase autorurismul tânărului, cu scopul de a-l conduce, deși fiul său nu deținea permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea autoturismului unei persoane care nu deține permis de conducere

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentUn tânăr de 21 de ani fără permis implicat într-un accident
Articolul următorLa Brăila s-au vaccinat 770 persoane