Dosar penal pentru membrii comisiei concursului organizat de MAI în luna februarie

Suspiciuni de fraudă la un concurs organizat de MAI
Suspiciuni de fraudă la un concurs organizat de MAI

Membrii corpului de control al MAI au descoperit o serie de nereguli cu ocazia organizării concursului de la casa de pensii a MAI. Pe numele membrilor comisiei s-a deschis dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Brăileanul Mihai Adrian Jianu, care a candidat la două concursuri organizate de MAI pentru posturi de ofițeri de poliție și agenți de poliție, organizate în zilele de 18 și 20 februarie, a atras atenția asupra răspunsurilor care erau aranjate în grilă după un anumit algoritm.

Brăileanul a înaintat un memoriu conducerii Ministerului Afacerilor Interne în data de 22 februarie 2019. Memoriul de pus de acesta a făcut obiectul unui control inopinat la Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, de către o comisie formată din ofițeri din cadrul Corpului de Control al Ministrului.

Întrucât din activitățile desfășurate au rezultat indicii privind comiterea unor fapte de natură penală, în conformitate cu prevederile art. 291 Cod de Procedură Penală” se arată în adresa emisă de Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne.

Documentele rezultate din verificări și o fotocopie a memoriului depus de brăileanul Mihai Adrian Jianu au fost înaintate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a dispus înregistrarea cauzei.

În această cauză se continuă cercetările cu privire la aspectele sesizate.

Citește și: Suspiciuni de fraudă la un concurs organizat de MAI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.