Duminică, 15 septembrie, de la ora 11.30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila se vor desfășura finalele Campionatului Național de Karate Tradițional Fudokan pentru Cadeți, Juniori, Tineret și Seniori – ediția a XXVIII-a, organizat de clubul de karate CS SESSU BAMA YAMA Brăila și Federația Română de Karate Tradițional, în colaborare cu Primăria Municipiului Brăila. 

Vineri seara a avut loc conferința de presă de deschidere a competiției, la care au participat Sensei Vladimir Jorga, Sensei Nicolae Mărăndici și Sensei Cornel Mușat.

Sâmbătă, de la ora 9.00 la ora 10.00 a avut loc stagiu tehnic și seminar de arbitraj condus de Sensei Vladimir Jorga, iar de la ora 10.00 până la ora 18.00, cu o pauză de două ore, s-au desfășurat preliminariile competiției la care participă peste 200 de sportivi, de la 32 de cluburi din țară.

Duminică, de la ora 10.30 va avea loc deschiderea oficială și demonstrații cu participarea lotului național de karate tradițional, Ju Jitsu brazilian și Box. De la ora 11.30 sunt programate finalele și festivitatea de premiere.

Finaliștii vor fi selectați în Lotul Național de Karate Tradițional Fudokan care va reprezenta România la a 8-a ediție a Campionatului Mondial de Karate Fudokan ce va avea loc la Glaspalast Sindelfingen în Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here