După 20 de înfrângeri consecutive, Sportul Chiscani a obținut al doilea succes la rând în Liga a 3-a

Sportul Chiscani a obținut a doua victorie consecutivă în Liga a 3-a, după o serie de 20 de meciuri fără punct câștigat. Echipa pregătită din această iarnă de Daniel Pleșa a câștigat cu 3-1 (1-0) meciul cu CS Făurei, o echipă care a venit la Chiscani doar cu 12 jucători. 

Gazdele au avut o primă ocazie de gol în minutul 3, la o lovitură liberă de la 22 de metri lateral stânga, dar mingea a fost deviată în corner. În minutul 12 Sportul Chiscani a deschis scorul. Potor a preluat o minge la 25 de metri, a pătruns în careu în lateral dreapta și a șutat de la 14 metri, la colțul lung, 1-0.  Trei minute mai târziu, Potor a șutat la poartă din careu, Radu a respins în față, iar șutul lui Dănăilă a fost deviat în corner. În minutul 27 Tarozzi a executat o lovitură de la colțul terenului și Iacob a reluat cu capul spre poartă, iar portarul de la Făurei a reținut de lângă bară.

În minutul 29 Stelică Nicoliță a scăpat spre poartă, dar a vrut să paseze în spate însă acolo nu era niciun coechipier. Peste un minut Gherghișan a șutat puțin peste poarta lui Olaru, de la 17 metri. Imediat, Stelică Nicoliță a centrat în careul gazdelor, iar Gabriel Niță a reluat de la 11 metri, însă mingea a lovit bara din stânga portarului Olaru. În minutul 32 Niță a primit o pasă de la Dumitra, în careu, dar șutul său spre colțul lung a trecut puțin pe lângă poartă. În minutul 44 Nicoliță i-a pasat în careu lui Niță, dar șutul acestuia de la 14 metri lateral dreapta a fost respins în lateral de Olaru. În minutul 45 Tarozzia a șutat din lateral stânga, portarul Radu a respins în față, mingea a ajuns la Mohoriță, care a șutat de la 10 metri, dar Radu a reținut și scorul la pauză a rămas 1-0 pentru Sportul Chiscani.

După pauză, prima ocazie de gol a aparținut tot celor de la Făurei, în minutul 48, la șutul lui Nicolițădin lateral stînga, respins de Olaru. În minutul 58 Dănăilă i-a pasat în careu Lui Moise, dar șutul acestuia a fost parat cu brațuld e portarul Radu. În minutul 63 Stelică Nicoliță a pătruns în careu și a ajuns până la linia de fund de unde a centrat în fața porții și Niță a reluat de la 8 metri, pe colțul lung, 1-1. Apărătorii de la Chiscani sa-u oprit în momentul în care au văzut că Nicoliță a intrat în gardul împrejmuitor și nu au mai fost atenți la ce se întâmpla pe teren.

În minutul 71 Tarozzi a centrat în careu de pe stânga, mingea a ajuns la Moise care a fost blocat, dar mingea a ajuns la Iancu, acesta șutând de la 8 metri, lateral dreapta, sub transversală, 2-1.

În minutul 76 Tarozzi a executat o lovitură liberă de la circa 23 de metri, dar a trimis peste poartă. 

În minutul 79 Mohoriță a pasat în careu pentru Potor, care a șutat de la 10 metri, în dreapta portarului, 3-1. 

Sportul Chiscani: Olaru – Iancu, Scarlat (min. 85 G. Ioniță), S. Sima (min. 46 S. Moise), M. Pascu  – D. Potor, Iacob, V. Stroe (min. 65 Cozman), Tarozzi, Dănăilă (min. 88 Al. Petrescu) – Mohoriță.

CS Făurei: I Radu – Lazăr, Sapioniac, Dumitra, Al. Bordei, Chiburță (min.60 Costea), Duncă, Comșa, Gherghișan, Niță, S. Nicoliță. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.