Ediția a XIII-a a Festivalului „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” s-a încheiat aseară

Ediția a XIII-a a Festivalului „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” s-a încheiat aseară
Ediția a XIII-a a Festivalului „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” s-a încheiat aseară

Aseară s-a încheiat cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”. Pe scena de la Esplanada Dunării din Braila a avut loc Gala Laureaților, în care s-au decernat cele 6 premii oferite de organizatori. Câștigătorul Trofeului Festivalului a fost Silvia Timiș din Maramureș. 

Cei 29 de concurenți de la ediția de anul acesta a Festivalului au fost invitați pe scenă și au cântat împreună cu cei peste 1500 de spectatori, imnul Festivalului, „Dunăre poteca lina”. Emoțiile au început să crească după ce 23 dintre concurenți au primit diplomele de participare și câte un buchet de flori.

Totuși, opt dintre aceștia au primit câte un premiu special, constând într-o Antologie a folclorului românesc, cu 780 de melodii, dintre care 620 cu interpretări vocale. Cei opt concurenți au fost: Marica Aurora Mihaela, profesor la Școala Populară de Artă București; Dolhașcanu Mihaiță, reprezentant zona Moldova; Firuca Cina, studenta la Conservatorul din Timișoara, reprezentantă a Serbiei; Ursachi Liliana Iustina – Suceava; Bilețchii Tudor, student la Conservator București, reprezentând Republica Moldova; Nicoleta Ghelase, Brăila; Stelian Păun- reprezentând zona Vlasca; Bozbici Larisa –Lucreția, reprezentând zona Năsăud.

Premiu de popularitate, în valoare de 500 de euro, a fost câștigat de Asan Elvis Matsun, 19 ani, din Constanta, reprezentând zona Dobrogea.

Premiul pentru autenticitatea costumului popular, în valoare de 500 de euro, a fost câștigat de Alexandru Pop, de 28 de ani din Țara Zarandului.

Premiul III, în valoare de 1000 de euro, a fost câștigat de Firuca Čina, reprezentând Serbia.

Premiul II, în valoare de 1500 euro, a fost câștigat de Anișoara Popescu, din Romanați-Olt.

Premiul I, în valoare de 3000 de euro, a fost câștigat de tânărul de 25 de ani, din Banatul de Munte, Florin Mihalache.

Trofeul Festivalului Internațional de folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” ediția a XIII-a, în valoare de 5000 de euro, a fost câștigat de tânăra de 21 de ani, din zona Maramureș, Silvia  Timiș.

Festivalul a fost organizat de: Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila.

Cornelia şi Lupu Rednic au fost vedetele care au încheiat festivalul cu un recital, alături de Angelica Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.