Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I” va fi prezentă la Bookfest  Chișinău

Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I” participă la Salonul Internațional de carte Bookfest  Chișinău, alături de unele dintre cele mai importante edituri din România și Republica Moldova: Grupul Editorial All, Grupul Editorial Art, Editura Arc, Editura AGIR / Asociația Generală a Inginerilor din România, Cartego, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Editura Cartier, Editura Eikon, Editura Gama, Editura Junimea, Editura Lumen, Editura Universitaria / Universitatea din Craiova, Editura Vasiliana 98, Epigraf, Eurodidactica, Humanitas, Institutul Cultural Român, Litera, Nemira Publishing House, Prut, RAO, Supergraph Prest Com, Trei.

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău se va desfășura în perioada 31 august – 4 septembrie 2022.

Ediția 2022 a Bookfest Chișinău marchează mai multe premiere și se bucură de Înaltul Patronaj al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al Președintelui României, Klaus Iohannis.

Bookfest Chișinău va avea loc la centrul Mediacor (str. Alexei Mateevici nr. 60) din cadrul Universității de Stat Moldova, într-un spațiu nou, cu dotări de ultimă generație.

Intrarea publicului va fi liberă la absolut toate evenimentele integrate în programul acestei ediții Bookfest Chișinău.

Ediția 2022 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău beneficiază de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a Ministerului Culturii și Universitatea de Stat Moldova, și de sprijinul Ministerului Culturii din Republica Moldova. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Editorilor din România.

Calendarul integral al evenimentelor din cadrul ediției Bookfest Chișinău 2022 va fi disponibil în curând pe www.bookfest.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook a Salonului Internațional de Carte Bookfest.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XV-a. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Brașov – având și două ediții speciale de Crăciun la București. În 2019, salonul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, invitatul de onoare fiind Marea Britanie. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia și Statele Unite ale Americii.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.