Copiii până în clasa a III-a ar trebui să poată fi lăsaţi repetenţi, dacă nu ştiu să scrie şi să calculeze. Aceasta este încă una dintre soluţiile lansate în spaţiul public de către Ecaterina Andronescu pentru a creşte promovarea la Evaluarea Naţională.

Reacțiile, la măsurile propuse de ministru, nu au întârziat să apară. Deputatul Pro România, Emilia Meiroșu, a criticat dur soluțiile cu care a venit Ministerul Educației.

”Avem copii geniali, avem copii care termină studiile, dar avem și copii care vin la școală și descoperă servețelul de hârtie. Ministrul Andronescu le cere sa vina de acasă cu servețele umede dacă nu exista săpun, fără să se raporteze la realitate, la tot ce am spus până acum. Cunoaște doamna ministru ca în România sunt elevi care nu știu să existe șervețele umede? Avem elevi care învață la școală să se lege la șireturi, dar au tabletă și telefon, avem elevi care lovesc alți copii, iar lucrurile trebuie gestionate de cadrele didactice pe fondul tuturor sensibilităților, legale și familiale”, a declarat deputatul Pro România.

Emilia Meiroșu a atras atenția asupra faptului că, odată marginalizați și excluși din sistem, acești copii nu vor avea nicio șansă la o viață normală.

”Avem profesori care îi încurajează pe copii, dau totul pentru performanța lor, dar avem și profesori care îi lasă corigenți pentru pregătiri, care oferă soluții de salvare, mai nou printr-un alt profesor, întrucât codul de etică îi interzice să facă pregătire cu proprii elevi. Avem profesori care își fac datoria cu prisosință și se revoltă părinții că elevul nu are 10 sau medie de promovare, deși nu învața nimic. Avem părinți care supraveghează educația copilului și colaborează cu școala și avem părinți cărora pur si simplu nu le pasă și care speră că școala va face totul… Pe scurt, cam așa se văd lucrurile, cam asta-i realitatea. Cum sa nu ne întrebam: responsabilitatea de a aseza lucrurile pe un făgaș normal cui apaține?! Scoala îi lasă repetenți, îi sancționează, dar mai departe ce se întâmplă?! Se îndreaptă situația sau doar sunt eliminați, pentru a se produce economie la buget? Știți, deja celebrul “cost standard per elev”…”, a atras atenția deputatul Pro România.

Emilia Meiroșu a atras atenția și asupra faptului că măsurile luate de actuala guvernare sunt direct responsabile de scăderea natalității în România.

V-ați întrebat, doamna ministru Andronescu, cu îngrijorare, pe bună dreptate, ce se va întâmpla cu Universitățile peste câțiva ani, căci locurile vor rămâne neocupate. Dar avem o soluție la sistemul Bologna care s-a dovedit ineficient?

Faptul că Universitățile rămân fără studenți este doar o consecință a lipsei de preocupare față de o politică de încurajare a natalității. Milioane de tineri plecați peste hotare privează țara de sute de mii de copii, făra să fie vinovați. Statul român i-a gonit! Aproximativ 150 mii de copii sunt acasă fără părinți, în grija rudelor sau vecinilor.

Doamna ministru, ce să îi spună învățătoare la clasă când copilului îi e dor de mama? Aceasta e realitatea. Crudă, ce-i drept, dar de aici trebuie plecat.

Dacă societatea e bolnavă, școala nu poate fi sănătoasă! Și o școală bolnavă nu se face bine cu repetenție la clasa I…”, a atras atenția deputatul Emilia Meiroșu.

Articolul precedentTudose a lăsat PSD Brăila fără președinte
Articolul următorZece cazuri de gripă în școlile din județul Brăila