Muzeul Brăilei „Carol I”- Secția „Etnografie” și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, jud. Argeș vă invită, joi 16 mai 2019, ora 11.30 la sediul din str. Polonă nr. 14, la vernisajul expoziției ”Măiestrie și culoare în universul satului românesc”

 

Expoziția este alcătuită din 95 de piese: costume populare de sărbătoare de pe cuprinsul țării și lucrări de artă plastică semnate de pictorul piteștean Augustin Lucici. Obiectele expuse fac parte din patrimoniul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești, județul Argeș.

Curatorii expoziției:

–         Daniela Busuioc, șef secție „Etnografie – Expoziții”, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești, jud. Argeș;

–         dr. Cristina Boțoghină, șef secție „Istorie – Pedagogie”, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești, jud. Argeș;

–         Simina Arsene, muzeograf, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești, jud. Argeș;

–         Gabriela Cloșcă, șef secție „Etnografie”, Muzeul Brăilei „Carol I”.

 

„PORTUL POPULAR – VALOARE IDENTITARĂ”

Zonele istorice reprezentate în expoziție sunt: Ţara Românească, Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova.

Pentru Muntenia, s-au ales ca zone etnografice reprezentative Muscelul şi Argeşul, cu două costume pentru Muscel – femeie şi bărbat, şi un costum femeiesc pentru Argeş.

Portul popular de Muscel are o valoare artistică remarcabilă, susţinută de rafinamentul cromatică şi de diversitatea motivelor decorative, fiind considerat printre cele mai frumoase din ţară. Tot ceea ce compune costumul de Muscel, de la materiale la decor şi tehnică de lucru, îl particularizează în cadrul celorlalte zone ale Munteniei şi nu numai, în aşa fel încât este imposibil să nu recunoști cu ușurință orice piesă ce aparţine acestui costum.

Pânza cu margini portocalii, obţinută prin introducerea unor fire colorate în urzeală, este o adevărată emblemă identitară a Muscelului.

Portul de Muscel a fost influenţat de costumul domnesc, dar a devenit emblema Casei Regale a României, mai ales în vremea Reginei Maria, care l-a adoptat ca ţinută de înaltă ceremonie naţională.

Prestigiul costumului femeiesc se datorează materialelor folosite (fir metalic auriu şi argintiu, mătasea, paietele, mărgelele) şi de amplitudinea decorului, care ajunge să acopere aproape întreaga suprafaţă a pieselor.

Costumul femeiesc de Muscel se compune din cămașă încrețită la gât, fota, înfăşurată în jurul şoldurilor, brâu, bete, ştergar sau maramă, ilic, podoabe, la care se adaugă piese purtate în timpul iernii: ciorapi de lână, încălțăminte, cojoace.

Tipic pentru găteala capului la femeile măritate din Muscel este marama de borangic, deosebit de lungă şi împodobită pe întreaga suprafaţa cu un decor ales cu fir auriu şi argintiu, ce se fixa cu o legătoare brodată, pusă pe frunte.

Costumul bărbătesc de Muscel este simplu, elegant şi se remarcă prin croiul amplu al cămăşii drepte, cu mâneci largi şi decorată cu fir de aur şi paiete.

Costumul femeiesc de pe Valea Topologului  – Argeş se remarcă prin fota îngustă, căreia i se asociază în faţă o catrinţă şi încreţul colorat, de regulă cu portocaliu.

Oltenia este reprezentată de zona Gorjului, cu al său costum schileresc, creat la începutul secolului  al XX-lea de moşneni, din dorinţa de a se deosebi de locuitorii zonelor învecinate. Acest costum impresionează prin decoraţiile realizate prin aplicarea de găitane negre de mătase, pe fondul alb al hainelor din dimie sau aba. Costumul femeiesc gorjenesc se remarcă prin vâlnicul bogat decorat, ce va înlocui costumul cu zăvelcă (şorţ).

În cadrul expoziţiei noastre, Banatul ne prezintă un costum de pe Valea Bistrei (zona de munte). Elementele care individualizează portul popular femeiesc, din această zonă, ţin de existenţa unor piese unicat – opregul cu franjuri lungi (catrinţă) şi ceapsa – purtată pe cap de femeile măritate, care aminteşte prin formă – „cu coarne” – de străvechi rituri de fecunditate. Pieptarul este bogat împodobit cu broderii din mătase policromă, cu bumbi şi aplicaţii din piele.

Costumul bărbătesc de Banat, alcătuit din cămaşă lungă peste genunchi, asociată vara cu pantaloni largi din pânză şi iarna cu cioareci din postav, are ca semn distinctiv broderia cu mătase albă. Chintuşul – vesta – este decorată cu aplicaţii de şinoare negre, pe fondul alb al ţesăturii.

Portul popular din Arad, se caracterizează printr-o linie şi o compoziţie, care se desprinde de tipul autentic al vestimentaţiei româneşti. Costumul femeiesc impresionează prin pieptarul butincenesc, frumos decorat cu broderie plină, iar cel bărbătesc, prin cămaşa scurtă şi izmenele largi, confecţionat dintr-o pânză groasă, ţesută cu dungi albe, „vrâste de cinari”.

Dacă la prima vedere, portul popular din Maramureş face notă aparte în contextul portului popular românesc, la o analiză mai atentă se constată că principalele lui elemente constitutive se regăsesc în aceleaşi forme şi aproape întotdeauna cu aceleaşi denumiri în toate zonele etnografice româneşti. Costumul femeiesc conservă vigoarea unor piese arhaice, cum sunt zadiile – şorţurile din lână, cu dungi late, colorate în roşu cu negru sau galben cu albastru. Un element specific cămăşilor femeieşti din Maramureş îl constituie decolteul de formă pătrată. Costumul bărbătesc respectă tipologia portului din vestul ţării – cămaşă scurtă, purtată pe dinafară şi „gatii” – izmene largi, pe timp de vară. O piesă de port nelipsită în zilele de sărbătoare era şi încă este „trăistuţa feciorească”, de dimensiuni mici, cu ornamente din lână colorată.

Pieptarele din blană, întâlnite atât la costumul femeiesc, cât şi la cel bărbătesc, decorate cu  broderie multicoloră, dar şi cu ţinte metalice, bucăţi de oglindă şi ciucuri multicolori din mătase colorată, completează cromatic costumul maramureşean de sărbătoare.

Costumul de Năsăud, surprinde prin contrastul dintre pânza albă a cămăşilor şi roşul broderiilor. Spectaculoase sunt pieptarele bărbăteşti cu canaci – decorate pe întreaga suprafaţă cu ciucuri din mătase policromă. Unice în ţară sunt pălăriile cu roată de păun, simbol al feciorilor.

Moldova este reprezentată, în expoziţia noastră, de două costume, din Vrancea şi Vaslui. Costumul femeiesc din Vrancea se încadrează în tipologia costumului cu fotă, numită în zona Moldovei catrinţă, singura formă de port prezentă aici. Costumul bărbătesc din Vaslui se remarcă prin cămaşa cu fustanelă, bernevicii – pantalonii şi brâul foarte lat. Elementul particular al acestui costum este reprezentat de bernevici, pantalonii foarte lungi, care se încreţesc de la genunchi în jos, numărul creţurilor fiind un semn de distincţie socială.

Caracterizat printr-o remarcabilă unitate, în ceea ce priveşte materialul, croiul şi categoriile de piese – costumul popular românesc se diferenţiază totuşi, sub aspect decorativ şi cromatic, de la o zonă etnografică la alta. Această diversitate apare ca urmare a necesităţii de a adapta veşmintele, la rigorile morale impuse de vârsta şi statutul civil al purtătorilor, dar şi la nevoia fiecărei generaţii de a-şi impune propriul gust artistic.

Cine este AUGUSTIN LUCICI

Augustin Lucici și-a descoperit talentul artistic încă de la o vârstă fragedă, cea care i-a îndrumat primii pași spre pictură fiind chiar mama sa. Printre îndrumătorii către frumusețea și profunzimea lumii artelor, s-au numărat, mai apoi, profesorii Aurel Calotă, Gheorghe Pantilie, Costel Badea și Lucia Ioan .

Născut la data de 19 februarie 1956, Augustin Lucici este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative (1983), membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, muzeograf, directorul Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” din Piteşti.

Temele abordate în lucrări sunt diverse: peisaje, portrete, flori, case tradiționale toate expuse într-un stil unic, cu profund impact emoțional asupra privitorului și iubitorului de artă.

Până în prezent a expus lucrări peste tot în ţară, dar şi în galerii din străinătate: Franţa, Polonia, Luxemburg. Însă, nu a uitat niciodată oraşul de origine, Piteşti,  pe care îl reprezintă cu mândrie oriunde în lume.

Pictorul piteştean Augustin Lucici a publicat în mai multe ziare şi reviste, materiale despre lucrări de artă şi artişti români sau străini.

„Am creat multe tablouri şi înainte de Revoluţie şi am primit o mare apreciere şi atunci. Nu am fost contestat, chiar dacă eram nonconformist. Bineînţeles, atunci când primeam vreo comandă anume pentru familia Ceauşescu, trebuia să mă conformez”, a declarat Augustin LUCICI.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here