Expozitie pascală la Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila

Vineri, 29 aprilie, la Teatrul ”Maria Filotti“ din Brăila, în cadrul manifestărilor culturale, artistice şi educaţionale organizate de Primăria Municipiului Brăila cu prilejul Sărbătorilor Pascale, a fost vernisată expoziţia de icoane, ouă încondeiate, broderii, obiecte tradiţionale şi aranjamente florale, intitulată „Lumină din Lumină“.

Obiecte expuse au fost realizate elevi de la Liceul de Arte ”Hariclea Darclee” Brăila, de către deţinuţii din Penitenciarul Brăila şi de lucrătorii din cadrul Atelierelor de Revitalizare a Textilelor Tradiţionale Brăila, de la Biblioteca Judeţeană ”Panait Istrate” şi de la Muzeul Brăilei ”Carol I”.

Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi a adresat un cuvânt de apreciere pentru efortul şi implicarea în realizarea unor astfel de evenimente culturale în anul dedicat satului românesc.

La manifestarea culturală au participat oameni de cultură, profesori, istorici, oficialităţi locale şi mulţi copii de la şcolile brăilene.

La final, corul brăilean „Armonia“ a susţinut în faţa auditoriului un concert de cântece pascale.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 29 aprilie – 6 mai, între orele 9.00-16.00.

Imagine

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.