Festivalul George Grigoriu – ediția 2019 și-a desemnat câștigătorii

După două seri de concurs, cu 22 de voci excepționale, duminică seara, în sala Teatrului Maria Filotti din Brăila, a avut loc Gala Laureaților Festivalului Internațional de muzică ușoară ”George Grigoriu”. Trofeul George Grigoriu, ajuns la a XV-a ediție, a fost câștigat de Yerik Tolenov din Kazahstan.

Solistul din Kazahstan a plecat acasă cu Marele Trofeu și cu un premiu de 5000 de euro. El va reveni la Brăila la ediția viitoare într-un microrecital.

Premiul I, în valoare de 2500 euro, a fost câștigat de belgianul Olivier Kaye, cel care a câștigat premiul I la Festivalul Cerbul de aur în 2018, iar anul acesta a fost finalist la Eurovision România 2019.

Premiul al II-lea, în valoare de 2000 de euro, a fost câștigat de Eleonora Maria Filipoiu din Slobozia, în vârstă de 16 ani. Ea a mai primit și două invitații la Festivaluri internaționale, unul în august anul acesta și celălalt în aprilie 2020 la Kiev.

Premiul al III-lea, în valoare de 1500 de euro, a fost câștigat de italianul Vincenzo Vollaro (Dadda).

Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România a revenit lui Teodor Danci, din constanța, în vârstă de 16 ani.

Organizatorii au oferit și trei mențiuni, în valoare de câte 500 de euro. Cei trei câștigători ai mențiunilor au fost: Andreea Letiția Roman, Bianca Luminița Mihai și armeanul Volodya Atanesyan.

Invitații la Festivalul de la Kiev au mai primit Karina Ioana Todireanu, Lavinia Liliana Angheluță, Felicia Domentii, Maria Cătălina Ilinca și Ioana Gherghina, dar aceasta din urmă nu a rămas la Gala Laureaților.

Centrul de Creație Brăila, prin doamna director Maria Pușcaciu, a oferit câte o diplomă de onoare pentru toți membrii band-ului condus de Ionel Tudor, care i-a acompaniat pe concurenți, format din: Andrei Tudor – claviaturi; Eugen Tegu – chitară bas; Daniel Bouroşu – chitară solo; Liviu Negru – chitară; Laurenţiu Zmău – tobe şi percuţie; Daniel Pirici – percuţie şi chitară bas; Dan Marin Ioniţă – saxofon şi percuţie. diplome de onoare au fost acordate și membrilor juriului actual, ormat din: Preşedinte – Marius Ţeicu, Andreea Andrei, Titus Andrei, Horia Moculescu, Oleg Volontir – Republica Moldova, Tatiana Apanasenko – Ucraina, Marjan Kataroski – Macedonia, precum și altor membri ai juriului care au asigurat desfășurarea concursului timp de 15 ani.

1 COMENTARIU

  1. http://festival-george-grigoriu.ro/…/regulament…/
    pe site-ul festivalului scrie ca el se desfasoara in perioada 24-26 mai 2019. De ce nu am fost informati corect si din timp toti brailenii de schimbare. Nicio televiziune nu s-a inghesuit sa transmita acest festival. Braila a ajuns incet-incet in anonimat…nici festivalul Haricleea Darclee nu se mai transmite de ceva vreme, nici Cantec de dragoste si dor de-a lungul Dunarii,…si lista poate continua. Si totusi primarul este din partidul aflat inca la putere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.