Flotila Fluvială organizează Ziua Marinei Române la Brăila

Flotila Fluvială organizează Ziua Marinei Române la Brăila
Flotila Fluvială organizează Ziua Marinei Române la Brăila

Ziua Marinei Române va fi marcată de Flotila Fluvială prin numeroase evenimente, la care vor participa sute de marinari militari, nave fluviale și tehnică militară.

Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la Constanța, la data de 15 august, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor. În anul 2009, această zi a fost declarată sărbătoare națională. Sărbătoarea marinarilor este astăzi un amplu festival al mării și Dunării, dar și al tradițiilor marinărești.

Anul acesta, manifestările vor începe vineri, 9 august, în Brăila, oraș cu rezonanță în istoria Forțelor Navale Române, iar evenimentele organizate de Flotila Fluvială vor continua la Tulcea, și Galați, până miercuri, 15 august 2019, când este programat cel mai mare spectacol naval pe Dunăre din România.

Militarii fluviali vă dau întâlnire în Brăila Mall, vineri 9 august, unde au pregătit mai multe surprize: expoziții de navomodele, instrumente de lucru pe hărțile de navigație și echipamente militare specific infanteriei marine,  prezentarea ofertei educaționale a instituțiilor de învățământ de marină, proiecții de filme și ateliere interactive de moduri marinărești și lucrări de matelotaj, toate acestea vor fi asortate cu un concert susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila. Pentru cei mici, marinarii au pregătit întâlniri cu Zeul Neptun, pirați și nimfe, dar și un foto-corner pentru păstrarea amintirilor acestei zile.

Sâmbătă, 10 august, în intervalul orar 09.00-13.00, Porturile Militare Brăila și Tulcea se vor muta pe Faleza Dunării, în dreptul morii Violatos, pentru a oferi publicului larg posibilitatea de a vizita navele militare și pentru a cunoaște tehnica, echipamentele și armamentele utilizate de marinarii Flotilei Fluviale. Cu acest prilej, alaiul Zeului Neptun va provoca publicul brăilean la jocuri și concursuri marinărești- fuga în saci, oul în lingură și parâma. Navele militare fluviale vor participa în Galați, duminică, 11 august, în intervalul orar 09.00-12.00, la Ziua Porților Deschise, organizată pe faleza municipiului.

Muzica Militară a Forțelor Navale și-a câștigat un renumit prestigiu de-a lungul timpului, fiind un vector cultural-artistic deosebit al Forțelor Navale. Instrumentiștii militari vor susține concerte în aer liber, sâmbătă, 10 august, în intervalul orar 18.00-20.00, în zona centrală a Falezei Dunării Tulcea și duminică, 11 august, în intervalul orar 10.00-12.00, pe Faleza Dunării din Municipiul Galați.

Repetițiile generale pentru cel mai mare spectacol naval pe Dunăre din România vor avea loc, concomitent, luni, 12 august, orele 09.00-12.30, în orașele Brăila și Tulcea. Sute de marinari, nave militare, scafandri și infanteriști marini își vor sincroniza acțiunile, pentru a prezenta, în mod impecabil, publicului larg spectacolul naval din data de 15 august.

Exercițiul Naval Forțele Navale Române 19, cel mai mare spectacol naval pe Dunăre al anului, este programat miercuri, 15 august, între orele 09.00-13.00, la Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.