Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost achitat definitiv în dosarul de corupţie întocmit de DNA în 2014

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu a fost achitat definitiv în dosarul întocmit de procurorii DNA, în 2014, în care a fost cercetat pentru fapte de corupţie, potrivit deciziei luate joi, 22 septembrie 2022, de Curtea de Apel Galaţi.

Gheorghe Bunea Stancu a fost cercetat alături de fostul vicepreşedinte al CJ Brăila Florin Mija şi de alţi 12 funcţionari din instituţie, toţi fiind achitaţi de Curtea de Apel Galaţi, care a menţinut sentinţa dată de prima instanţă, Tribunal Vrancea, care a dispus achitarea tuturor inculpaţilor.

„Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr. 32/07.04.2021 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare: Desfiinţează, în totalitate, certificatul fiscal nr. 725/28.09.2009 eliberat de Primăria comunei Vădeni, jud. Brăila pentru S.C. Tancrad S.R.L. Galaţi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Definitivă’, se arată în soluţia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

Pe 2 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu, Florin Mija şi a încă 12 funcţionari ai CJ Brăila, într-un dosar privind acordarea unor contracte de lucrări considerate preferenţiale, către trei societăți comerciale, prejudiciul estimat fiind de aproximativ trei milioane lei. 

În aprilie 2021, magistraţii Tribunalul Vrancea l-au achitat pe Gheorghe Bunea Stancu pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată şi pentru infracţiunea de conflict de interese. Instanţa l-a achitat şi pe fostul vicepreşedinte CJ Brăila, Florin Mija, pentru abuz în serviciu, dar şi pe ceilalţi 12 funcţionari ai Consiliului Judeţean Brăila. De asemenea, Tribunalul Vrancea a respins cererile DNA de confiscare specială şi a ridicat măsura sechestrului asigurator de pe bunurile mobile şi imobile în cazul lui Gheorghe Bunea Stancu şi a încă patru acuzaţi.

Teoretic, CJ Brăila este obligat acum să-i reangajeze pe foștii angajați, care au avut interdicție de a mai intra în sediu din 2014 până acum, și se așteaptă motivarea instanței precum și întreaga sentință pentru a se vedea dacă instituția va fi nevoită să le achite acestora și salariile pe perioada aceasta.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.