HC Dunărea a fost învinsă și în meciul retur de Minaur Baia Mare

HC Dunărea Brăila a pierdut și meciul retur cu Minaur Baia Mare în sferturile de finală ale EHF European League. După înfrângerea de pe teren propriu cu 24-31 (12-12), echipa lui Neven Hrupec a mers la Baia Mare să-și vândă scump pielea în meciul retur și cel puțin în prima repriză au arătat că pot pune probleme. La finalul meciului din Sala ”Lascăr Pană”, Minaur Baia Mare s-a impus cu 27-25 (13-14). Absențele lui Dache, Tiron, Sazdovska și Pisică, dar cartonașul roșu primit de Milic în minutul 44, au contribuit decisiv la această înfrângere.

HC Dunărea a început bine meciul de la Baia Mare. Au marcat primul gol și în minutul 6 conduceau cu 1-4. Minaur a revenit și a marcat de 4 ori la rând și în minutul 9 au trecut pentru prima dată la conducere pe tabela de marcaj, 5-4. Brăila a revenit la conducere în minutul 15, când Zamfirescu a marcat pentru 6-7, iar în minutul 23 s-a desprins la două goluri, 9-11. Baia Mare a egalat la 11, dar brăilencele au reușit trei goluri la rând și cu un minut înaintea pauzei conduceau din nou cu trei goluri, scor 11-14. În ultimul minut al primei reprize Minaur a marcat de două ori prin Seraficeanu și Burlacenko, iar la pauză HC Dunărea aveau un gol avantaj, scor 13-14.

După pauză echipa pregătită de Costică Buceschi a marcat primele două goluri și a trecut la conducere pe tabela de marcaj, dar în minutul 35 Czeczi a adus Brăila la două goluri avans, scor 16-18. Minaur a avut o nouă serie de 4 goluri marcate fără să primească niciunul și în minutul 40 conduceau cu 20-18. Un minut mai târziu Safta a marcat pentru 20-19, iar în minutul 43 Milic a primit a treia eliminare și a fost fost trimisă în tribune. 

Două goluri marcate de Kovacevici, încadrate de o ratare a Alinei Czeczi, au dus echipa din Baia Mare pentru prima dată la 3 goluri avans, scor 22-19. Brăila nu a cedat și în minutul 55 au egalat la 25, după un gol marcat de Czeczi. Din păcate, finalul de meci a fost în nota obișnuită, echipa pregătită de Neven Hrupec nereușind să mai înscrie niciun gol, dar au primit două și au pierdut cu 27-25. 

Golurile formaţiei brăilene au fost reuşite de: Maria Kanaval 6 goluri, Aneta Udriştioiu 5, Mădălina Zamfirescu 4, Marina Dmitrovic 4, Alina Czeczi 3, Tamires Morena Lima de Araujo 2, Nicoleta Safta 1. Au mai jucat: Elena Șerban – 7 intervenții, Ljubica Nenezic -3, Bojana Milic și Gabriella Bucur. 

Pentru echipa băimăreană au marcat: Jovana Kovacevic 7 goluri, Cristina Laslo 4, Jelena Lavko 4, Sonia Seraficeanu 3, Larissa Fais Munhoz Araujo 2, Linn Blohm 2, Andreea Cristina Popa 1, Ana Maria Tănăsie 1, Asuka Fujita 1, Iaroslava Burlacenko 1, Anca Georgiana Polocoşer 1. Filippa Idehn a avut 5 intervenții, iar Cristina Enache a avut 4 intervenții. 

sursa foto: https://ehfel.eurohandball.com/

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.