HC Dunărea Brăila s-a despărțit amiabil de Morten Soubak.

După seria de rezultate slabe înregistrate după reluarea campionatului în Liga Florilor, cu patru înfrângeri în cinci etape, conducerea clubului HC Dunărea Brăila și antrenorul Morten Soubak au căzut de comun acord să rezilieze contractul pe cale amiabilă. Conducerea HC Dunărea a apelat la croatul Neven Hrupec, care revine pe banca tehnică a echipei brăilene după ce în vară a plecat la campioana Croației, Podravka Koprivnica, de care s-a despărțit după o înfrângere la 8 goluri diferență în fața marii rivale, Lokomotiva Zagreb. Contractul cu Hrupec cu Dunărea Brăila este valabil până în vară.

”A fost o plăcere să lucrez cu această echipă. Îmi pare rău că nu am reușit să performăm, chiar dacă înainte de Crăciun eram pe drumul cel bun, câștigând ultimele meciuri din 2021. Începutul anului 2022 a fost o mare provocare, unele jucătoare s-au accidentat, pe când altele s-au confruntat cu infecția SARS-COV2. Urez atât fetelor cât și clubului și suporterilor toate cele bune și succes. Toată stima!” a declarat antrenorul Morten Soubak.

În mandatul trecut, antrenorul Neven Hrupec a preluat conducerea tehnică a echipei brăilene după ce Aurelian Roșca a demisionat. În sezonul 2015–2016 a antrenat CSM Ploiești, cu care a și participat în Cupa EHF. Hrupec are patru titluri de campion cu Podravka Vegeta și a fost și selecționerul Italiei. Cu el pe banca tehnică, HC Dunărea a realizat cea mai bună performanță în cupele europene. 

Dunărea Brăila anunța pe 30 decembrie 2021, că i-a prelungit pe încă doi ani contractul antrenorului danez Morten Soubak, dar lucrurile s-au schimbat la începutul acestui an, după ce echipa nu a mai obținut decât trei puncte în Liga Florilor. A pierdut 4 partide din ultimele 5 întâlniri, între care două pe teren propriu, cu SCM Craiova și Minaur Baia Mare, dar și în deplasările de la Dacia Mioveni și HC Zalău. Una din cauzele care au dus la aceste rezultate a fost pauza de aproape două luni, în care braziliencele din lotul Brăilei au fost la Mondiale, iar restul echipei nu a făcut niciun cantonament și nici nu au jucat meciuri amicale, decât cu CSM Galați, echipă de Divizia A, iar reunirea întregului lor s-a făcut abia la sfârșitul anului. 

”Rezultatele din ultimele meciuri și modul în care s-a prezentat echipa în acest an ne-au obligat să luăm o decizie în acest sens. Îi mulțumim lui Morten Soubak și îi urăm succes în continuare” a declarat președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.