Ianca învinge cu 3-1 pe Chiscani în ultima etapă a turului Ligii a 3-a

Viitorul Ianca a învins cu 3-1 (0-0) pe Sportul Chiscani într-un meci contând pentru etapa a 9-a din seria a II-a a Ligii a 3-a, ultima a turului. Viitorul Ianca a terminat turul cu 12 puncte după primele 9 etape. Sportul Chiscani a terminat pe ultimul loc, fără niciun punct. 

Viitorul Ianca a dominat clar prima repriză, oaspeții trecând rar de centrul terenului. Ianca a avut mai multe faze de poartă, cornere centrate în careu, dar nefructificate, iar în minutul 27 Alin radu a avut un șut de la circa 20 de metri, din vole, dar mingea a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Olaru. În minutul 33, la o centrare de pe dreapta, Dima nu a reușit din 5 metri să reia mingea spre poartă, încercînd să o lovească cu iciorul în locul unei lovituri cu capul.

După pauză, în minutul 47, Băluță a greșit o pasă spre Iorga, Sportul a interceptat și Iacob a trimis o pasă în adîncime, de 40 de metri, pentru nou intratul Iulian Mohorîță, care a scăpat pe partea dreaptă, a intrat în careu și a șutat la colțul lung, 0-1.

În minutul 48 Dima a șutat de la marginea careului, dar Olaru a reușit să devieze în corner. În urma loviturii de la colț Coman a reluat dun 6 metri, dar în brațele lui Olaru. În minutul 63 Băluță a luat o acțiune pe cont propriu și a șutat de la circa 20 de metri, dar Olaru a deviat din nou în corner. Lovitura de la colț a fost respinsă, dar Preda a recuperat mingea la 30 de metri și i-a pasat în centru lui Necoară. Acesta a prelungit în careu pentru Marius Dima, care a șutat de la 14 metri și a marcat pentru 1-1.

În minutul 65 Preda a trimis o pasă în adâncime pentru Coman, care a șutat de la 14 metri, Olaru a respins cu piciorul, mingea a ajuns la Marius Dima care s-a înălțat și a trimis cu capul în poarta goală, 2-1.

În minutul 67, tot după un corner de pe dreapta, Băluță a trimis cu capul din 6 metri peste poarta celor de la Chiscani. În minutul 70 Crăciun a fost oprit prin fault la 25 de metri de Necoară, însă lovitura liberă a fost executată peste zid, dar și peste poartă. În minutul 76 Alin Radu a luat o fază pe cont propriu de la centrul terenului și a șutat de la marginea careului, dar mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 79 Iorga a pătruns pe partea stângă și i-a pasat la 14 metri lui Dima, dar șutul acestuia a lovit bara din stânga porții celor de la Chiscani.

În minutul 84 Iorga a centrat de pe dreapta, Coman a trecut de Olaru și a trimis de la 8 metri în poartă, 3-1.

În minutul 89 Necoară a șutat din colțul careului de 16 metri, Sima a deviat mingea care se ducea sub transversala propriei porți, dar Olaru a reușit să scoată peste poartă, în corner.

Meciul s-a terminat cu un șut de la distanță al oaspeților, reținut de Alin Mihai.

Viitorul Ianca: A. Mihai – Coteț, Preda, Necoară, Bădilaș (min. 80 D. Popa) – Iorga (min. 86 Cazacu), Dima, Irimia, A. Radu (min. 80 Postolea) – Băluță (min. 80 Sava), M. Coman. Antrenor: Victor Olenic

Sportul Chiscani. Olaru – Iancu, Sloată, Sima, Dănăilă – Iacob, Scarlat (min. 70 L. Popa), Bahnașu – Ioniță (min. 46 Mohorîță), V. Stroe (min. 54 Tarozzi), S. Crăciun. 

În prima etapă a returului din seria a II-a a Ligii a 3-a, Sportul Chiscani va juca în deplasare, la CSM Focșani 2007, iar Viitorul Ianca va primi vizita celor de la Aerostar Bacău. Ambele meciuri sunt programate sâmbătă, 30 octombrie, de la ora 15.00. 


Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.